Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Arad
PERCHEZIȚII DOMICILIARE PE LINIA ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR
La data de 9 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane din județul Arad, bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul armelor.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 10 arme, din care 6 deținute ilegal, 475 de cartușe, diferite calibre, deținute ilegal, peste 200 de trofee, un amortizor, peste 450 de kilograme de carne susceptibilă a proveni din vânat, 7 capcane, o setcă, 173 de articole pirotehnice și 12.000 de fire de țigarete, nemarcate fiscal.
În baza probatoriului administrat, au fost reținute 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 53 de ani, din Corbești, Pârnești, Roșia Nouă și Arad, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara și Timiș, polițiștilor municipiului Arad, Serviciului de Ordine Publică Arad, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, polițiilor orășenești Sântana și Nădlac, luptătorilor S.A.S, Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și jandarmilor arădeni.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.