logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - World Vision România

De Paște, un minut poate asigura mese calde la școală pentru copiii de la sate. Doar 1 din 3 români redirecționează 3,5% din impozitul pe venit, pe fondul miturilor care descurajează gestul

București, 9 aprilie 2026. În perioada sărbătorilor de Paștele, când mesele sunt asociate cu ideea de comunitate și grijă pentru ceilalți, realitatea din multe sate din România rămâne neschimbată: pentru unii copii, foamea nu ține cont de sărbători.

În acest context, World Vision România continuă campania 'Hrănește-le foamea de carte' și atrage atenția asupra unui gest simplu, dar insuficient utilizat: redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, care poate fi făcută într-un minut, aici:
https://worldvision.ro/formular-wv/?source=sit

Deși mecanismul nu implică niciun cost pentru contribuabili și durează aproximativ un minut, doar 1 din 3 angajați din România aleg să îl folosească. Motivul principal este persistența unor mituri care descurajează implicarea.

Mituri despre redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit

În percepția publică, redirecționarea a 3,5% din impozit este adesea asociată cu ideea de donație din propriul buzunar sau cu un proces birocratic complicat. În realitate, contribuabilii aleg doar modul în care este direcționată o parte din impozitul deja plătit statului.

Astfel, unul dintre cele mai frecvente mituri este că redirecționarea implică un cost personal. În fapt, suma respectivă nu ajunge niciodată înapoi la contribuabil, iar în lipsa unei opțiuni explicite, rămâne integral la bugetul de stat.

Un alt obstacol îl reprezintă percepția că impactul este nesemnificativ sau că există deja suficienți donatori. Datele contrazic însă această idee: participarea rămâne scăzută, iar fiecare formular completat contribuie direct la extinderea unor programe esențiale pentru copii vulnerabili.

În plus, procesul este perceput ca fiind complicat, deși formularul poate fi completat online în aproximativ un minut, aici: https://worldvision.ro/formular-wv/?source=sit

Adevărul este că, dincolo de cifre, redirecționarea a 3,5% din impozit se traduce în sprijin direct pentru copii din mediul rural, unde lipsurile materiale afectează nu doar alimentația, ci și parcursul educațional.

Pentru un copil, această contribuție poate însemna aproximativ 10 porții de mâncare caldă și până la 20 de ore de ajutor la teme. În România rurală, unde bugetul zilnic pentru hrana unui copil este, în medie, de doar 12,3 lei, astfel de intervenții pot face diferența între participarea constantă la școală și abandonul timpuriu.

Programul care leagă hrana de educație: Peste 1.000 de copii primesc zilnic o masă caldă și ajutor la teme

În România, aproximativ 1 din 4 copii din mediul rural renunță la masa de seară în favoarea adulților care muncesc, iar suma medie cheltuită pentru hrana unui copil într-o familie din mediul rural este de doar 12,3 lei pe zi. Pentru mulți copii, foamea nu înseamnă doar stomacul gol, ci și lipsa energiei de a învăța, de a se concentra și de a merge mai departe la școală.

Din această nevoie a apărut programul 'Pâine și Mâine', dezvoltat de World Vision România pentru a răspunde simultan la două probleme majore: lipsa unei mese calde și dificultățile de învățare.

Peste 1.100 de copii beneficiază zilnic de o masă caldă și de două ore de sprijin educațional după școală, sub îndrumarea a 89 de cadre didactice. Activitățile includ ajutor la teme și educație remedială, adaptate nevoilor fiecărui copil.

În 2025, programul a oferit 123.633 de porții de mâncare caldă, contribuind la creșterea participării școlare și la îmbunătățirea rezultatelor educaționale.

Totodată, programul a fost extins pentru a răspunde realităților din școlile rurale, inclusiv prin dezvoltarea unui ghid național pentru învățământ simultan, realizat în colaborare cu cadre didactice și avizat de Ministerul Educației.

Povestea lui Radu, copil pentru care sprijinul contează

Într-o comunitate mică din județul Cluj, cu puțini copii și clase simultane, Raul, elev în clasa a III-a, își împarte timpul între școală și gospodăria familiei.

Este un băiat liniștit și harnic, care își petrece multe după-amieze alături de bunicul său, mergând cu oile pe câmp. Raul iubește animalele și le cunoaște pe fiecare, îi place să meargă cu bunicul pe câmp. Totodată începe să descopere și altceva: că viitorul lui poate fi mai larg decât pășunea pe care o străbate cu oile.

Acasă, băiatul ajută la treburile gospodăriei: hrănește animalele, adună lemne sau dă o mână de ajutor când este nevoie. Mama lui îl încurajează însă mereu să nu rămână doar lângă animale, ci să își continue studiile, să meargă la liceu și să își construiască un viitor mai larg decât cel pe care l-au avut părinții săi.

'Pentru binele lui învață', spune mama lui Raul. Părinții lui Raul nu au avut șansa de a studia mult. Tatăl a terminat doar opt clase, iar mama a renunțat devreme la liceu. Au început să muncească de tineri și au dus mai departe gospodăria familiei. Tocmai de aceea, visul lor pentru Raul este simplu: să termine liceul, să aibă un serviciu stabil și poate, într-o zi, propria lui mașină.

Un minut pentru un viitor mai bun

Pentru a continua programul 'Pâine și Mâine' și pentru a ajunge la cât mai mulți copii ca Radu, World Vision România îi încurajează pe contribuabili să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit.

Formularul poate fi completat online aici: https://worldvision.ro/formular-wv/?source=sit

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume.

Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania

Afisari: 54

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.