Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Aleșii locali bătăuși, protejați în Parlament. Aviz negativ pentru inițiativa USR care suspendă din funcție aleșii locali cu ordine de protecție
Inițiativa legislativă USR care prevede că mandatul aleșilor locali trebuie suspendat pe durata valabilității unui ordin de protecție emis împotriva acestora, de către o instanță de judecată, a primit aviz negativ în Comisia pentru Drepturile Omului din Senat, pentru că senatorii PSD, PNL, UDMR și PACE s-au abținut de la vot.
'Drepturile bătăușilor aflați în funcții publice au prioritate în fața suferinței victimelor violenței domestice. Cum ar putea fi normal ca un primar, consilier local ori președinte de Consiliu Județean să fie 'sfânt' în instituție și bătăuș cu soția acasă? Este nevoie urgentă să arătăm că nu tolerăm comportamente abuzive sau imorale din partea celor care ne conduc. De aceea, această lege este extrem de importantă, pentru că introducem un mecanism care asigură integritatea funcției publice și încrederea cetățenilor în aleșii lor', declară senatoarea USR Cynthia Păun, vicepreședintă a Comisiei pentru familie și solidaritate socială.
Recent, un ales local PNL din județul Buzău a agresat o tânără din localitate, fiind cunoscut în comunitate faptul că își agresează în mod repetat și soția. De asemenea, o femeie și fiica acesteia au fost sechestrate și agresate de un primar PSD din Suceava. Judecătorii au decis să îi monteze o brățară electronică, însă funcția de primar a rămas neatinsă.
În alte cazuri, deși ordinele de protecție sunt emise, aleșii locali continuă să împartă dreptatea în primărie. Un ordin de protecție a fost emis recent împotriva unui primar PNL din Giurgiu, care ar fi trimis fotografii indecente unei copile de 13 ani. În ciuda acestui fapt, el își păstrează funcția.
Inițiativa USR de suspendare a mandatelor aleșilor locali în cazul în care instanța emite un ordin de protecție împotriva lor transmite un mesaj ferm că instituțiile publice nu tolerează comportamentele abuzive în rândul propriilor membri și contribuie la protejarea victimelor prin înlăturarea presiunii publice exercitate de statutul social al agresorului, crescând încrederea cetățenilor în autoritățile locale și în capacitatea acestora de a acționa rapid împotriva celor care încalcă legea și principiile morale ale societății.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.