Comunicat de presă - Teatrul Tineretului Piatra Neamț
FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37
Teatrul - un dincolo prezent
Ediția 37 a Festivalului de Teatru Piatra Neamț va avea loc în perioada 10-17 mai 2026, având ca temă Teatrul - un dincolo prezent, ediție curatoriată de Paul Chiribuță.
Dacă ediția de anul trecut a urmărit 'invizibilul' pe care actorul îl poate aduce pe scenă, ediția de anul acesta este dedicată viziunilor regizorale puternice, create de regizori din generații diferite, reprezentative pentru teatrul românesc de astăzi. Spectacolele se adresează tuturor segmentelor de vârstă, de la cei mai tineri spectatori până la seniori, propunând tematici și estetici diferite.
'Festivalul de Teatru Piatra Neamț se află într-un moment în care teatrul este chemat nu doar sa reflecte realitatea, ci să o depășească. Tema acestei ediții, 'Teatrul - un dincolo prezent', vorbește despre aceasta capacitate rară a artei de a construi sens acolo unde realitatea pare să-l piardă.
Pentru Teatrul Tineretului, acest 'dincolo' înseamnă, astăzi, reconstrucție: a identității, a relației cu publicul și a unui echilibru necesar între tradiție și contemporaneitate. Ne dorim un teatru care să nu aleagă între generații, ci sa le aducă împreună, un teatru care își asumă trecutul ca fundament și prezentul ca responsabilitate.
Dacă există o concluzie a întâlnirii acestor spectacole, ea este simplă: teatrul rămâne un spațiu al prezenței reale, al experienței împărtășite. Iar această experiență trebuie reconstruită, cu rigoare și curaj, pentru ca teatrul să redevină nu doar o opțiune culturală, ci o necesitate.
Vă invit să parcurgem împreună această ediție ca pe o experiență comună, în care sensul nu este dat, ci se naște între noi.'
Andrei Merchea, Manager Teatrul Tineretului
'Malraux declara că arta și cultura sunt cuceriri înverșunate ale omului pentru a înălța în fața realității o lume care nu-i aparține decât lui. Parafrazându-l pe marele scriitor, îndrăznim să afirmăm că, dintre toate formele care au captat partea lor de insesizabil a realității, teatrul a contribuit covârșitor la impunerea prezenței acelei alte lumi. A încerca să aduci în discuție diversele grade de aparență a realului, a acționa voluntar asupra relațiilor dintre lucruri, a contribui la efortul de a da un sens existenței, toate acestea sunt acte de comuniune, de solidaritate prin creație artistică cu întreaga omenire.'
Paul Chiribuță, directorul Festivalului de Teatru Piatra Neamț
Vă prezentăm programul cu spectacolele selectate pentru această ediție, urmând să anunțăm în curând evenimentele conexe ale festivalului, tot atâtea prilejuri de întâlniri ale spectatorilor cu personalități ale artei teatrale. Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, 15 aprilie, ora 17.00.
PROGRAMUL SPECTACOLELOR
duminică, 10 mai 2026
ora 10.30 și 12.00 / Sala Polivalentă Piatra Neamț
Teatrul pentru Copii și Tineret 'Luceafărul' Iași
FRUMOASA ȘI BESTIA
dramatizare de Călin Ciobotari după Frații Grimm, regia Ion Ciubotaru
cu: Ioana Iordache, Dragoș Maftei, Viorel Vârlan, Aurelian Diaconu, Raluca Pintilie, Elena Zmuncilă, Gabi Andrei, Beatrice Volbea, Iulia Deloiu Trif, Claudiu Gălățeanu
durata spectacolului 50'
recomandare vârstă 5+
ora 17.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Teatrul Național 'Mihai Eminescu' Timișoara
RICHARD AL III-LEA
de William Shakespeare, regia Radu Iacoban
cu: Matei Chioariu, Marin Lupanciuc, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Sorin Leoveanu, Bogdan Spiridon, Darius Zet, Cătălin Ursu, Cristina Rotaru Chiperi, Ana Maria Cojocaru, Andrei Chifu, Teodor Cauș, Oana Iovița, Alexandru Romescu, Andrei Zgăbaia
durata spectacolului 2h 45' (cu pauză)
recomandare vârstă 15+
ora 19.00 / Casa Culturii 'Ion Creangă' Târgu Neamț
Teatrul Tineretului Piatra Neamț
GHIMPL-NETOTUL
după Isaac Bashevis Singer, regia Daniel Iordan
cu: Andrei Merchea-Zapotoțki, Cătălina Eșanu
durata spectacolului 1h
recomandare vârstă 12+
ora 19.00 / Sala de Festivități a Primăriei Municipiului Roman
Teatrul Tineretului Piatra Neamț
ALBASTRU
de Ionuț Vișan, regia Andreea Vulpe
cu: Cătălina Bălălău, Mircea Postelnicu, copilul Paul Darius Păduraru și vocea copilului Matei Nițulescu
durata spectacolului 1h 30'
recomandare vârstă 16+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț
Teatrul Municipal 'Matei Vișniec' Suceava
CABARETUL CUVINTELOR
de Matei Vișniec, regia Matei Vișniec
cu: Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc
durata spectacolului 1h 50'
recomandare vârstă 12+
luni, 11 mai 2026
ora 17.30 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Teatrul ACT București
O SCRISOARE PIERDUTÃ
de Ion Luca Caragiale, regia Alexandru Dabija
cu: Marcel Iureș, Marian Râlea, Dan Rădulescu, Alexandru Jitea, Lucian Iftime, Oana Predescu,
Ruxandra Maniu, Iosif Paștina, Ionuț Moldoveanu
durata spectacolului 2h 30' (cu pauză)
recomandare vârstă 14+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț
Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania 'Liviu Rebreanu'
IERBAR
de Simona Popescu și Radu Afrim, un spectacol de Radu Afrim
cu: Katalin Berekmeri, Nicu Mihoc, Alex Stoicescu, Larisa Dobrin, Cristina Holtzli, Loredana Dascălu, Dana Pancu, Mihaela Mihai, Luchian Pantea, Elena Purea, Theo Marton, Ale Țifrea, Radu Anastas
durata spectacolului 2h 20' (fără pauză)
recomandare vârstă 14+
marți, 12 mai 2026
ora 18.30 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
I AM THE WIND
de Jon Fosse, regia Gabor Tompa
cu: Zsolt Gedo, Loránd Farkas, Andrea Kali, Emoke Kató, Gizella Kicsid, Anikó Petho, Júlia Laczó,, Csilla Varga
spectacol în limba maghiară, cu supratitrare în limba română
durata spectacolului 1h 10'
recomandare vârstă 14+
ora 20.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț
Teatrul Excelsior București
PUNK ROCK
de Simon Stephens, regia Vlad Cristache
cu: Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Ioana Niculae, Ana Udroiu, Alex Călin, Teo Dincă, Oliver Toderiță
durata spectacolului 2h 40' (fără pauză)
recomandare vârstă 15+
miercuri, 13 mai 2026
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Teatrul Nottara București
DOCTORUL
de Robert Icke, adaptare liberă după 'Profesorul Bernhardi' de Arthur Schnitzler
regia Andrei Șerban
cu: Ada Navrot, Gabriel Răuță, Cristina Juncu, Laura Vasiliu, Isabela Neamțu, Luminița Erga, Adrian Nicolae, Șerban Gomoi, Andreea Măcelaru Șofron, Tudor Cucu-Dumitrescu, Raluca Jugănaru, Luca Șofron
durata spectacolului 2h 40' (cu pauză)
recomandare vârstă 14+
ora 21.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț, spectacol cu publicul pe scenă
Teatrul Dramatic 'Ion D. Sîrbu' Petroșani
CIULEANDRA
dramatizare de Angelina Roșca-Ichim după romanul lui Liviu Rebreanu, regia Dumitru Acriș
cu: Mihai Rădulea, Patricia Buraga, Dorin Ceagoreanu, Cosmin Brehuță, Izabela Badovics, Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Irina Bodea-Radu, Mihai Alexandru, Robert Vladu, Daniel Cergă, Bogdan Constantin Tălmaciu, Simona Codreanu, Andrei Șchiopu
durata spectacolului 2h 10' (fără pauză)
recomandare vârstă 12+
joi, 14 mai 2026
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Teatrul Dramaturgilor Români
MARELE CUTREMUR
de Lavinia Braniște, regia Teodora Petre
cu: Ana Ciontea, Ioan Coman, Alin Florea, Iosif Paștina, Ioana Ancea, Alexandra Răduță / Isadora Băltățeanu, Sevi Stan
durata spectacolului 1h 20'
recomandare vârstă 12+
ora 20.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț
Teatrul Național 'Marin Sorescu' Craiova
LECȚIA
de Eugen Ionesco, regia Bobi Pricop
cu: Sorin Leoveanu, Raluca Păun, Iulia Lazăr
durata spectacolului 1h
recomandare vârstă 14+
vineri, 15 mai 2026
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
unteatru București
EINE KLEINE NACHTMUSIK
teatru coregrafic, un spectacol de Gigi Căciuleanu
one-man-show cu Lari Giorgescu
durata spectacolului 1h 10'
recomandare vârstă 12+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț, spectacol cu publicul pe scenă
Teatrul 'Regina Maria' Oradea - Trupa 'Iosif Vulcan'
LUCRURI PE CARE LE ȘTIU CA FIIND ADEVÃRATE
de Andrew Bovell, regia Vlad Bălan
cu: Richard Balint, Corina Cernea, Denisa Irina Vlad, Eugen Neag, Cosmin Petruț, Giorgiana Coman
durata spectacolului 2h 10'
recomandare vârstă 16+
sâmbătă, 16 mai 2026
ora 10.30 și 16.00 / Sala Polivalentă Piatra Neamț
Teatrul de Animație 'Țăndărică' București
REGELE LEU
dramatizare de Sabrina Iașchevici și Ionuț Vișan, regia Andrei și Andreea Grosu
cu: Mona Toncu, Mihai Dumitrescu, George Simian, Florin Mititelu, Cristina Tane, Simina Mititelu, Ioana Chelaru Popovici
durata spectacolului 1h
recomandare vârstă 4+
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Teatrul de Comedie București
RINOCERII
de Eugene Ionesco, regia Vlad Massac
cu: Tudor Chirilă, Liviu Pintileasa, Andreea Alexandrescu, Lucian Ionescu / Alin Florea, Sorin Miron, Dragoș Huluba, Lucian Pavel, Mihaela Măcelaru, Simona Stoicescu, Domnița Iscru
durata spectacolului 2h 10' (fără pauză
recomandare vârstă 12+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț
Teatrul 'Maria Filotti' Brăila
OMUL CARE ADUCE PLOAIA
de Richard Nash, regia Andrei Huțuleac
cu: Ileana Ursu, Teofil Memelis, Valentin Terente, Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Sever Bârzan, Marcel Turcoianu
durata spectacolului 2h 10' (fără pauză)
recomandare vârstă 14+
duminică, 17 mai 2026
ora 10.30 și 12.00 / Sala Polivalentă Piatra Neamț
Teatrul pentru Copii și Tineret GONG Sibiu
HARTA LUI ELIAN
concept text Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter
cu: Mircea Corcoveanu, Gabriel Muncuș, Barbara Crișan, Oana Brânzan
durata spectacolului 50'
recomandare vârstă 10+
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Teatrul de Stat Bursa, Turcia
VICLENIILE LUI SCAPIN
de Moliere, regia Vlad Trifaș
cu: Selcuk Veysel Zurnazanli, Cem Arabacioglu, Melih Karlik, Erdem Erdogan, Demet Oran, Merve Yel Tetikel, Cenk Turan, Ufuk Șener, Hatice Sezer
spectacol în limba turcă cu supratitrare în limba română
durata spectacolului 1h 45' (fără pauză)
recomandare vârstă 13+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț
Teatrul de Stat Constanța
INCENDII
de Wajdi Mouawad, regia Alexandru Mâzgăreanu
cu: Ecaterina Lupu, Mirela Pană, Nina Udrescu, Cătălin Bucur, Cristiana Luca, Andrei Bibire, Lucian Iftime, Liviu Manolache, Andrei Cantaragiu
durata spectacolului 2h 30' (fără pauză)
recomandare vârstă 16+
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.