logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Romfilatelia

EUROPA 2026, 70 DE ANI

Pentru a marca aniversarea a șapte decenii de la emiterea timbrelor cu tema 'Europa', Romfilatelia și Poșta Română vor introduce în circulație joi, 09 aprilie a.c., emisiunea de mărci poștale 'EUROPA, 70 DE ANI'.

Emisiunea are în componență două mărci poștale cu valorile nominale de 9 lei și 16 lei, precum și un plic 'prima zi'.

Emise pentru prima dată în 1956 de șase țări - Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos -, aceste timbre simbolizau pacea, unitatea și cooperarea în Europa. Astăzi, familia de timbre EUROPA a crescut la 53 de organizații poștale de pe întreg continentul.

De-a lungul deceniilor, proiectul de timbre EUROPA a reunit administrațiile poștale, în special prin intermediul unor modele create în colaborare cu ocazia unor evenimente marcante, precum aniversări sau acte de solidaritate. Inițiativa a inspirat operatorii poștali să celebreze bogatul patrimoniu cultural al Europei, creând simboluri atemporale ale valorilor și aspirațiilor comune, care continuă să fascineze noile generații de colecționari.

Anul trecut, Grupul de Lucru pentru Filatelie și Timbre al PostEurop a organizat un concurs intern pentru a selecta un motiv grafic comun pentru tema '70 de ani de la lansarea timbrului EUROPA: Uniți în'. Ghidați de valori comune precum comunicarea, inovarea, cooperarea și rădăcinile comune, membrii au prezentat 15 propuneri creative, fiecare dintre ele oferind o viziune unică. Operatorii poștali au fost invitați să voteze pentru modelele lor preferate.

În urma voturilor exprimate de 50 de organizații poștale, câștigătorul competiției pentru timbrul EUROPA 2026 a fost Posti Ltd, Finlanda, iar designul timbrului a fost creat de domnul Klaus Welp, care a împărtășit sursa de inspirație din spatele lucrării sale: 'În lumea turbulentă a zilelor noastre, există o nevoie tot mai mare de pace, unitate și un puternic spirit comunitar, precum și de sisteme de comunicații fiabile. Un serviciu poștal național care funcționează bine este un pilon fundamental al democrațiilor, oferind securitate și conectivitate cetățenilor.'

Designul câștigător al timbrului EUROPA 2026 (cu valoarea nominală de 16 lei) combină elemente abstracte și simbolice. Linia punctată, ascendentă pe diagonală, reprezintă atât perforația unui timbru, cât și activitatea progresivă a PostEurop. Cele șapte puncte, conectate printr-o linie dreaptă, simbolizează șaptezeci de ani de eforturi comune al operatorilor poștali de pe întreg continentul. Gradientele îmbinate și modelele punctate din fundal formează o suprafață coerentă și vibrantă, reflectând amestecul vesel de culori al drapelului european și simbolizând unitatea tuturor națiunilor membre.

Klaus Welp este un artist vizual cu cetățenie finlandeză și germană. A studiat diverse domenii ale comunicării vizuale la Universitatea Aalto din Helsinki, la Universitatea de Arte Plastice din Xalapa (Mexic) și la Universitatea de Arte din Berlin.

Conceptul emisiunii filatelice reprezintă pacea ca valoare comună împărtășită între țări. Timbrul României (cu valoarea nominală de 9 lei) ilustrează legătura dintre România și Europa, redând astfel unitatea, pacea și cooperarea dintre țările membre.

Pentru a menține o unitate stilistică, timbrul românesc este conceput în aceeași manieră grafică asemănătoare cu designul timbrului câștigător, simbolizând astfel înfrățirea, integrarea și prietenia dintre țări.

Emisiunea este disponibilă de joi, 9 Aprilie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/.

Biroul Relații Publice

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.