logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

Polițiștii locali continuă acțiunile pentru combaterea comerțului ilicit

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța continuă acțiunile de prevenire și combatere a comerțului ilicit.

În cursul zilei de 08 aprilie 2026, polițiștii locali au depistat o persoană de sex bărbătesc în cartierul Henri Coandă, în timp ce comercializa ilicit, din spațiul locativ aparținând Primăriei municipiului Constanța diferite produse alimentare, nealimentare, cât și produse din tutun, care provin din contrabandă și necesită plasarea sub un regim vamal.

Pe lângă produsele alimentare și nealimentare au fost găsite un număr total de 296 pachete de țigări netimbrate, sigilate, susceptibile a fi produse provenite din contrabandă, care necesită plasarea sub un regim vamal. Țigările și produsele alimentare și nealimentare erau destinate comercializării ilicite.

Persoana depistată a fost condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru întocmirea documentației aferente și dispunerea măsurilor legale.

În urma celor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și HCL nr. 19/2026 privind Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța, iar bunurile supuse comercializării au fost ridicate în vederea confiscării.

Direcția Generală Poliția Locală Constanța va continua activitățile specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de acest gen și recomandă tuturor persoanelor să respecte prevederile legale în vigoare.

Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi încurajăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922, sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.