Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin
În perioada 20 aprilie - 25 septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin va desfășura activități de control în contextul Acțiunii de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în agricultură, acțiune cuprinsă în Programul cadru de acțiuni al Inspecției Muncii pe anul 2026.
Grupul țintă este constituit din agenții economici care desfășoară activități în domeniul agriculturii, cod CAEN 01, respectiv:
- 011 cultivarea plantelor nepermanente,
- 012 cultivarea plantelor din culturi permanente,
- 013 cultivarea plantelor pentru înmulțire,
- 016 activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare.
Inspectorii de muncă vor urmări, în principal, creșterea gradului de conștientizare al angajatorilor și lucrătorilor în privința necesității cunoașterii riscurilor de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională, a pericolelor iminente ce pot să apară și, în același timp, înlăturarea situațiilor de pericol grav și iminent de accidentare prin sistarea activității sau prin oprirea din funcțiune a echipamentului de muncă.
Pentru protejarea vieții și a integrității fizice a lucrătorilor din activitatea agricolă este esențial să fie respectate cu strictețe regulile de siguranță, să fie utilizate atent și responsabil echipamentele de muncă, fie că sunt combine, tractoare, semănători, remorci, drujbe, motocultoare sau lopeți, grape, iar instruirea lucrătorilor să fie adecvată.
Alte importante riscuri identificate în agricultură se numără:
- expunerea la temperaturi extreme - lucrătorii din agricultură sunt expuși la condiții de căldură excesivă, care pot duce la accidente legate de căldură, precum insolația sau epuizarea. Este esențială o monitorizare constantă a stării de sănătate a angajaților;
- alterarea condițiilor de muncă - modificările climatice determină necesitatea modificării programului de lucru, afectând productivitatea și bunăstarea angajaților;
- creșterea riscurilor de accidente - fenomenele meteorologice extreme pot duce la deteriorarea echipamentelor de muncă și la creșterea riscurilor de accidente de muncă, necesitând evaluări și măsuri de prevenire riguroase;
- expunerea la pesticide atunci când nu sunt utilizate sau depozitate corespunzător.
INSPECTOR ȘEF
IANCU PANDURU
PURTÃTOR DE CUVÂNT
Mihaela Aga
inspector de muncă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.