Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
REȚINUȚI PENTRU DISTRUGERE, VIOLARE DE DOMICILIU ȘI LOVIRE
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și loviri sau alte violențe, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au reținut doi bărbați, de 21 și 26 de ani, suspectați de comiterea faptelor.
Astfel, la data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Gârliciu ar fi pătruns două persoane și ar fi agresat fizic un bărbat, ce se afla în curtea imobilului.
În verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că doi bărbați, de 21 și 26 de ani ar fi pătruns în curtea imobilului, prin distrugerea gardului și ar fi agresat fizic persoana vătămată, un bărbat de 58 de ani.
Conform prevederilor legale, polițiștii au evaluat situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, fiind constatat că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.
Astfel, polițiștii au emis ordine de protecție provizorii.
La data de 6 aprilie a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați procurorului de caz, cu propuneri corespunzătoare.
Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.