Comunicat de presă - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
La data de 6 aprilie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 11 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 23.00, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, un bărbat amenință că își va face rău, punând totodată în pericol și alte persoane.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, care au constatat că bărbatul s-a baricadat în locuință, manifestând un comportament agitat și refuzând orice formă de cooperare.
De asemenea, la adresă s-a prezentat și un echipaj din cadrul companiei de distribuție a gazelor, care a procedat la sistarea alimentării, în vederea prevenirii oricărui pericol.
Totodată, a fost solicitat sprijinul negociatorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au încercat să convingă persoana în cauză să renunțe la gestul său, însă, având în vedere riscul, în momentul oportun, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pătruns în locuință, acționând rapid și profesionist.
Persoana a fost depistată în dormitor, în afara oricărui pericol și fără a prezenta urme de violență.
Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale specializate, fiind transportat și internat într-o unitate medicală de profil, unde se află în afara oricărui pericol.
Pe parcursul intervenției, polițiștii au asigurat managementul situației, prioritatea absolută fiind protejarea vieții persoanei și prevenirea producerii oricărui incident.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Poliția Capitalei acționează permanent, prin structuri specializate și intervenții coordonate, pentru gestionarea situațiilor critice și pentru protejarea vieții și siguranței cetățenilor, în cooperare cu celelalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.