logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Ziua Mondială a Sănătății - 7 aprilie 2026
'Împreună pentru sănătate. Susține știința'

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății 2026, sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu susține protejarea sănătății populației și promovarea medicinei fundamentate pe dovezi științifice.

Tema din acest an - 'Împreună pentru sănătate. Susține știința' - evidențiază importanța colaborării între profesioniștii din domeniul medical, autorități și comunitate, precum și rolul esențial al cercetării și inovației în prevenirea, diagnosticarea și tratamentul bolilor respiratorii.

Bolile pulmonare, inclusiv tuberculoza, bolile respiratorii cronice și infecțiile acute, continuă să reprezinte o provocare majoră de sănătate publică. În acest context, eforturile susținute pentru depistarea precoce, accesul la tratamente eficiente și educarea populației sunt mai importante ca oricând.
Prin activitatea sa, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu sprijină activ comunitatea în lupta împotriva bolilor respiratorii, contribuind la creșterea calității vieții și la protejarea sănătății publice.

'Ziua Mondială a Sănătății ne reamintește că sănătatea comunității este o responsabilitate pe care o purtăm împreună - medici, pacienți, autorități și întreaga societate. Pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, grija pentru oameni și pentru sănătatea comunității rămâne o prioritate permanentă, iar prin activitatea noastră ne dorim să oferim nu doar tratament, ci și încredere, sprijin și speranță', a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Spitalul de Pneumoftiziologie încurajează populația să acorde o atenție deosebită sănătății respiratorii prin:
- efectuarea controalelor medicale periodice;
- prezentarea la medic la apariția simptomelor respiratorii persistente;
- adoptarea unui stil de viață sănătos, inclusiv renunțarea la fumat;
- respectarea recomandărilor medicale și a măsurilor de prevenție.

De asemenea, subliniem importanța combaterii dezinformării în domeniul sănătății și susținem utilizarea informațiilor validate științific, ca bază pentru decizii corecte privind sănătatea individuală și colectivă.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, dorim să informăm că, potrivit Contractului Colectiv de Muncă, ziua de 7 aprilie este zi liberă pentru angajații spitalului. Activitatea medicală pentru pacienții internați se va desfășura în continuare fără întrerupere, fiind asigurată permanența și continuitatea îngrijirilor medicale.

Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.