logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Filarmonica de Stat Sibiu

'Lumini Pascale' - două seri de muzică și reflecție la Filarmonica de Stat Sibiu

În Săptămâna Mare, Filarmonica de Stat Sibiu organizează un diptic muzical reunit sub titlul 'Lumini Pascale' alcătuit dintr-un concert vocal-simfonic și un recital de violoncel.

Primul eveniment are loc marți, 7 aprilie, de la ora 19:00, și reunește Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu și Corul Preludiu 'Voicu Enăchescu', sub bagheta dirijorului Gregor Bottcher, alături de dirijorul de cor Andrei Stănculescu. Soliștii serii sunt Ștefan Cazacu (violoncel), Marius Nine (tenor) și Cristina Fieraru (soprană).

Programul include lucrări de Robert Schumann și Camille Saint-Saëns, alături de oratoriul 'Cântarea Cântărilor' de Sabin Pautza, inspirat de textul biblic și construit într-un limbaj accesibil, cu o puternică dimensiune spirituală.

Dirijorul Gregor Bottcher, format în tradiția vieneză, este unul dintre reprezentanții noii generații de dirijori europeni, cu apariții pe scene internaționale și colaborări cu orchestre din Europa. Alături de el, Corul Preludiu 'Voicu Enăchescu' confirmă statutul său de reper al artei corale românești, iar dirijorul Andrei Stănculescu se remarcă printr-o activitate constantă pe scenele muzicale din țară.

Violoncelistul Ștefan Cazacu, solist concertist al Filarmonicii de Stat Sibiu, este laureat al Concursului Internațional 'George Enescu' și al International Danube Festival, cu apariții pe scene importante din Europa. Soprana Cristina Fieraru și tenorul Marius Nine completează distribuția serii printr-o activitate concertistică amplă și colaborări cu instituții muzicale de prestigiu.

Evenimentele continuă miercuri, 8 aprilie, de la ora 19:00, cu un recital de violoncel susținut de Ștefan Cazacu în Biserica Romano-Catolică 'Sfânta Treime'. Programul aduce în prim-plan Suitele nr. 4, 5 și 6 pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach, lucrări de o mare profunzime, interpretate într-un cadru care accentuează dimensiunea lor meditativă.

Mai multe informații despre evenimentele Filarmonicii de Stat Sibiu și bilete sunt disponibile pe filarmonicasibiu.ro și în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu.

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu. Eveniment organizat în parteneriat cu Parohia Romano-Catolică 'Sfânta Treime' Sibiu - Centru.

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.