logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Administrația Prezidențială

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor și a Sărbătorii etniei romilor din România

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis luni, 6 aprilie 2026, un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor și a Sărbătorii etniei romilor din România. Mesajul a fost prezentat de către Cristian Roșu, Consilier de Stat - Șeful Oficiului pentru Relații cu Cetățenii, Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă, în cadrul evenimentului OPRE GALA, organizat Agenția Națională pentru Romi și Centrul Național de Cultură a Romilor - Romano Kher la Camera de Comerț și Industrie a României.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Ziua Internațională a Romilor și Sărbătoarea etniei romilor din România reprezintă un prilej de celebrare a unei comunități care și-a recâștigat libertatea în ciuda unor greutăți istorice dramatice și care, prin contribuția sa specifică, îmbogățește dialogul etnic și cultural din țara noastră.

O națiune își atinge potențialul atunci când reușește să pună în valoare capacitățile tuturor cetățenilor săi, fără discriminare. Beneficiem cu toții atunci când fiecare minoritate, fără a-și pierde tradițiile și identitatea, este încurajată să se dezvolte și să fie parte a unei societăți care se maturizează și se modernizează.

Sărbătoarea de astăzi ne reamintește cât de importantă este diversitatea, ca forță care ne ajută să progresăm și combatem prejudecățile și extremismul. Prin susținerea și integrarea romilor, prin programe și inițiative sociale, tinerele generații primesc o șansă la o viață mai bună.

S-au făcut pași importanți, din partea autorităților, de a găsi și aplica soluții adecvate pentru dificultățile cu care se confruntă minoritatea romă. Mai sunt însă multe de făcut. Nu putem vorbi de integrare profesională și socială reală fără a garanta accesul egal al cetățenilor romi la educație. Este nevoie de un efort comun, atât al celor care fac politici publice, cât și al minorității, pentru a accelera schimbarea. Problemele nu se vor atenua până nu vom reuși să reducem semnificativ inegalitățile sociale și economice.

În prezent, comunitatea romilor se poate mândri cu rădăcinile, dar și cu reziliența sa, cu personalitățile sale recunoscute, în cultură și artă, pe scenele importante ale lumii. În această zi, dedicată sărbătoririi etniei rome, să ne reamintim cât de benefice sunt pentru întreaga societate dialogul autentic și colaborarea. Cu empatie și înțelepciune, putem dărâma zidurile artificiale dintre noi pentru a construi, în locul lor, punți solide. Avem cu adevărat șansa de a transforma diversitatea noastră bogată în energii care să susțină creșterea României.

La mulți ani comunității romilor din România!

Afisari: 279

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.