logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Tribunalul Vrancea

Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Vrancea aduce la cunoștința publicului următoarele:

În perioada 30 martie -3 aprilie 2026, Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani au organizat evenimentul 'Ziua Porților Deschise', dedicat promovării educației juridice în rândul tinerilor și consolidării relației dintre sistemul judiciar și comunitate. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea și al Penitenciarului Focșani.

Activitățile au fost coordonate de către Judecător Dinu Jelea - Președinte Tribunalul Vrancea, Judecător Iolanda Bejenaru - Vicepreședinte Tribunalul Vrancea și Judecător Mariana Necula - Președinte Judecătoria Focșani.

Informații privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, drepturile și obligațiile cetățenilor, precum și traseele profesionale în domeniul juridic au fost prezentate de către Judecător Iolanda Bejenaru - Vicepreședinte Tribunalul Vrancea, Judecător Georgiana Zar, Judecător Galu Daniela, Judecător Cătălin Huci, Judecător Monica Teodorescu - Vicepreședinte Judecătoria Focșani.

Instanțele au primit vizitele elevilor din învățământul primar și gimnazial ai Școlii Gimnziale 'Anghel Saligny' din Focșani. În cadrul întâlnirii, copiii au participat la prezentări adaptate vârstei lor, fiind familiarizați cu noțiuni de bază privind rolul justiției în societate, regulile de conduită civică și importanța respectării legii.

Activitățile au continuat cu participarea elevilor de la Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic 'Valeriu D. Cotea', Colegiul Tehnic 'Edmond Nicolau', în cadrul unui demers interactiv, ce a inclus o întâlnire cu două persoane aflate în executarea unei pedepse privative de liberate din cadrul Penitenciarului Focșani. Discuțiile purtate au evidențiat consecințele faptelor antisociale și importanța asumării responsabilității juridice, contribuind la conștientizarea impactului deciziilor individuale asupra parcursului personal și profesional.

Prin organizarea acestor activități, Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani își reafirmă angajamentul de a susține transparența și dialogul cu tinerii cetățeni, prin organizarea constantă a unor activități de informare și educație juridică.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 142

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.