Comunicat de presă - Penitenciarul Ploiești
'Învață să spui NU abuzurilor' - activitate de prevenire a criminalității
Penitenciarul Ploiești a desfășurat vineri, 03 aprilie 2026, activitatea 'Învață să spui NU abuzurilor', în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 447 din 30 aprilie 2025 privind aprobarea Strategiei naționale pentru prevenirea recidivei 2025-2029 și a Planului de acțiune aferent. Demersul s-a înscris în seria activităților derulate la nivelul sistemului penitenciar pentru prevenirea criminalității și facilitarea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.
Activitatea a avut ca scop principal sensibilizarea comunității cu privire la problematica persoanelor private de libertate, precum și promovarea unui comportament responsabil și a spiritului civic atât în rândul deținuților, cât și al tinerilor participanți.
La eveniment au participat un grup de 7 persoane private de libertate aflate în regim semideschis, precum și 26 de elevi și un cadru didactic ai Colegiului Național Pedagogic 'Regina Maria' din Municipiul Ploiești. Activitatea s-a desfășurat la clubul unității, fiind coordonată de reprezentanți ai Penitenciarului Ploiești, prin Serviciul de Asistență Psihosocială.
În cadrul întâlnirii, participanții au fost informați cu privire la formele de abuz, consecințele acestora în plan personal și juridic, precum și tipologiile de agresori. Activitatea a debutat cu prezentarea sistemului penitenciar românesc și a obiectivelor proiectului, urmată de o sesiune interactivă în care persoanele private de libertate s-au prezentat din perspectiva unui model antiinfracțional.
Un moment important l-a constituit dialogul direct dintre elevi și persoanele private de libertate, realizat prin intermediul întrebărilor anonime formulate de participanți. Răspunsurile oferite au contribuit la conștientizarea riscurilor asociate comportamentelor deviante și la înțelegerea consecințelor privării de libertate. Metodele utilizate - expunerea, conversația, observația și dezbaterea - au facilitat implicarea activă a participanților și crearea unui cadru educativ deschis și constructiv.
Prin desfășurarea acestei activități, Penitenciarul Ploiești a urmărit dezvoltarea bagajului informațional al participanților, prevenirea comportamentelor deviante în rândul tinerilor și promovarea incluziunii sociale. Totodată, proiectul a contribuit la consolidarea unei atitudini corecte față de normele de conviețuire socială și la creșterea gradului de conștientizare asupra consecințelor infracționalității.
Astfel de inițiative evidențiază rolul activ al sistemului penitenciar în procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate și în consolidarea relației dintre instituțiile statului și comunitate.
Comisar de poliție penitenciară Doru Florin COȘMAN
Director
Penitenciarul Ploiești
Întocmit,
Înlocuitor purtător de cuvânt
Subinspector de poliție penitenciară Elena-Andra TAMAȘ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.