logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

TREI PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE PERSOANE, DE MINORI ȘI PROXENETISM

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 16, 17 și 34 de ani, cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, la începutul lunii martie 2026, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a două victime, una dintre acestea minoră, de 16 ani, instituționalizată, persoanele cercetate minore le-ar fi recrutat în scopul exploatării sexuale.

Ulterior, cele două persoane, împreună cu cea majoră, ar fi adăpostit victimele în diverse locații, din municipiul Pașcani, două dintre acestea aparținând persoanelor cercetate, unde le-ar fi determinat să practice prostituția.

Persoanele în cauză le-ar fi înlesnit această activitate victimelor, atât prin găsirea de clienți, cât și prin postarea unor anunțuri în mediul online, la secțiunea matrimoniale/escorte pentru municipiul Pașcani.

Sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către persoanele cercetate, care în încercarea de a atrage cât mai mulți clienți, ar fi utilizat inteligența artificială în crearea postărilor online.

În urma a 3 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 2 aprilie 2026, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.

La data de 2 aprilie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea celor 3 persoane cercetate, astăzi, 3 aprilie, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă a acestora.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Iași - Poliția Municipiului Pașcani.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 102

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.