Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud
Ziua Jandarmeriei Române - aniversarea a 176 de ani de la înființare
Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, sărbătorită anual la data de 3 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud a organizat o serie de activități dedicate publicului, menite să marcheze împlinirea a 176 de ani de la înființarea instituției.
În acest context, jandarmii bistrițeni au desfășurat activități în spațiul public, oferind cetățenilor oportunitatea de a interacționa direct cu aceștia și de a descoperi specificul misiunilor executate. Astfel, puncte de informare au fost organizate în data de 31 martie a.c., în Parcul Central din orașul Beclean, în data de 1 aprilie a.c., în municipiul Bistrița - zona Big, precum și în data de 2 aprilie a.c., în Parcul 'Mihai Eminescu' din municipiul Bistrița.
În cadrul acestor activități, a fost prezentată tehnica din dotarea jandarmilor utilizată în misiuni, materialele specifice jandarmilor montani, precum și o parte dintre autovehiculele aflate în dotarea inspectoratului. Totodată, persoanele interesate de o carieră în Jandarmeria Română au primit informații despre instituțiile de învățământ pe care le pot urma.
Atracția pentru cei prezenți a fost Hera, câinele de serviciu al jandarmilor bistrițeni, care a stârnit interesul și aprecierea vizitatorilor.
De asemenea, în contextul acestei aniversări, au fost organizate competiții interne, respectiv un campionat de minifotbal, un concurs de tir și un concurs de crossfit, activități menite să promoveze spiritul de echipă și pregătirea fizică a personalului.
Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, 11 jandarmi bistrițeni au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim în grad. Avansarea în grad reprezintă un moment important în cariera militară, reflectând eforturile depuse și rezultatele obținute în activitatea profesională.
Noile grade au fost acordate de către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, colonel Furnea Florin, în cadrul unei activități festive.
Îi felicităm pe colegii noștri pentru rezultatele obținute și le dorim mult succes în continuare!
La mulți ani, Jandarmeria Română!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.