Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Membrii comunității UBB, nominalizați la Premiile Gopo 2026
Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se remarcă din nou prin prezența numeroasă a studenților și absolvenților săi nominalizați în competiția pentru cele mai importante distincții ale industriei cinematografice românești - Premiile Gopo 2026.
Dinți de lapte (r. Mihai Mincan), film al cărui producător este absolventa UBB, Ioana Lascăr, alături de Radu Stancu (deFilm), a primit nu mai puțin de 12 nominalizări, printre care și cele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu.
În aceleași categorii este nominalizat și Radu Jude, pentru Kontinental '25, film premiat anul trecut la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu Ursul de argint pentru cel mai bun scenariu. Producția semnată de Jude îi aduce anul acesta absolventei UBB, Eszter Tompa, o nominalizare pentru cea mai bună actriță în rol principal. Eszter are deja câștigate două premii importante pentru rolul din Kontinental '25, la festivalurile internaționale din Chicago și Gijon.
Absolventa secției de Filmologie și a masteratului de Producție de la UNATC, Bianca Isofache, a contribuit la producția a două dintre filmele nominalizate în acest an, Things We Said Today (r. Andrei Ujică) și Sunny (r. Andreea Parfenov), cel din urmă realizat la finalul masteratului de la UNATC București. Tot pentru Sunny, absolventaUBB, Coralia Lipcei, a semnat animația și grafica.
În secțiunea Cel mai bun scurtmetraj e nominalizat și absolventul UBB, Vasile Todinca, pentru Alișveriș, film selectat anul trecut la Cannes și la TIFF.
Remarcabilă este și nominalizarea studentului Matei Filip în secțiunea Tânără speranță, pentru două dintre producțiile sale realizate în timpul primilor ani de regie de film: Eleni.Kalimera (o colaborare remarcabilă cu Eszter Tompa) și Nu-mi arăta pomul, arată-mi fructele (film care îi are în distribuție pe Adi Ilie și Victor Muntean, student, respectiv absolvent ale secției de Actorie a UBB).
Câștigătorii vor fi aleși prin votul celor peste 700 de profesioniști activi ai industriei de film din România.
Premiile Gopo, cele mai importante distincții ale industriei de film românești, vor fi acordate în 4 mai 2026, în cadrul unei ceremonii aniversare care poate fi urmărită în direct pe platforma Voyo. Evenimentul ajuns la ce-a de-a douăzecea ediție este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dacin Sara, Babel Communications și Teatrul Național București.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.
Direcția Comunicare și PR a UBB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.