Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Lucrări de deratizare și dezinsecție în municipiul Ploiești în cursul acestei luni!
Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, în cursul lunii aprilie a.c., vor fi derulate lucrări de deratizare și dezinsecție - combatere țânțari și căpușe - pe întreaga suprafață a domeniului public și privat al orașului.
Activitățile respective vor fi executate de către operatorul local, S.C. Coral Impex S.R.L., conform planului de acțiune agreat cu municipalitatea. Lucrătorii operatorului vor acționa cu utilaje portabile și autopurtate. Produsele utilizate vor fi Cymina Super și Parainsect CE, avizate conform legislației în vigoare.
În acest context, adresăm rugămintea ca, în perioada menționată, să fie luate toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu, în caz contrar autoritatea publică locală și operatorul de specialitate vor fi absolvite de orice responsabilitate.
Totodată, precizăm că, în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, perioada de efectuare a activităților de dezinsecție va fi prelungită.
Aceste acțiuni mențin un mediu curat și sigur pentru comunitate!
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.