Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Județul Satu Mare are, începând de astăzi, trei creșe noi, moderne și eficiente energetic
Astăzi, ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat, în municipiul Satu Mare, cea de-a treia creșă construită în acest județ, prin Programul național de construire creșe 'Sfânta Ana', după cele din Carei și Târna-Mare, inaugurate anul trecut.
Aceasta are o capacitate de 110 locuri și o suprafață construită de 2409.13 mp, asigurând o infrastructură educațională în conformitate cu standardele europene.
Creșa este complet dotată pentru desfășurarea activităților în condiții moderne, cu bucătărie proprie și sală de luat masa pentru cei mici, iar clădirea este certificată nZEB (near Zero Energy Building), având un consum energetic eficient, care provine din surse regenerabile.
'Problema lipsei locurilor în creșe este una cu care se confruntă des părinții, în special în municipii. Sprijinim tinerele familii prin construirea unor creșe noi, moderne, și asigurăm, astfel, suficiente locuri pentru cei mici', a subliniat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Creșa din Satu Mare este cea de-a 61-a construită în România, prin programul guvernamental derulat de Ministerul Dezvoltării. Valoarea investiției este de 20,8 milioane de lei, finanțare asigurată din bugetul Ministerului Dezvoltării.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.