Comunicat de presă - Deputat Silviu Feodor (minorități)
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale organizează, în perioada 2-3 aprilie 2026, Congresul Anual al Societății Române de Medicină Vasculară, cu sprijinul Societății Române de Medicină Vasculară, la sala Drepturilor Omului, nivel P.
Congresul Societății Române de Medicină Vasculară este mai mult decât un eveniment științific, fiind o veritabilă declarație de responsabilitate comună - a medicilor, a autorităților și a societății - față de una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică ale României.
Realitatea nu poate fi ignorată: în România, bolile cardiovasculare - în care patologia vasculară ocupă un loc central - reprezintă principala cauză de mortalitate, generând peste 50% din totalul deceselor, iar rata mortalității este de aproximativ 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene. Aceste cifre nu sunt doar statistici, ci reflectă familii îndoliate, comunități afectate și destine frânte prea devreme, conturând, în același timp, o problemă profundă -inegalitatea în accesul la sănătate.
Cu participarea medicilor de prestigiu, dr. Sorin Liviu Băilă, președintele Societății Române de Medicină Vasculară, dr. Toni Feodor, vicepreședintele Societății Române de Medicină Vasculară, rectorului Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, domnul prof. univ. dr. Viorel Jinga, a reprezentanților ministerelor și a societății civile, ne întrebăm 'unde se poziționează medicina vasculară în strategia națională de sănătate?'.
'Medicina vasculară nu înseamnă doar intervenții salvatoare, ci și timp câștigat, suferință evitată și vieți reconstruite, iar medicii, prin munca pe care o desfășoară zi de zi, sunt nu doar medici, ci și apărători ai unui drept fundamental: dreptul la viață și la sănătate', a concluzionat domnul deputat Silviu Feodor, președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.
PREȘEDINTE
Deputat Silviu Feodor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.