logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - CNR-CME

Adunarea Generală a membrilor Asociației CNR-CME

Asociația CNR-CME a organizat, în data de 31 Martie, lucrările Adunării Generale anuale, într-un cadru dedicat dialogului profesional, evaluării rezultatelor obținute și stabilirii direcțiilor de dezvoltare pentru perioada următoare, într-o atmosferă caracterizată de deschidere, transparență și spirit colaborativ.

Un punct central al reuniunii l-a reprezentat analiza activității desfășurate în anul 2025. Membrii au discutat pe larg raportul Consiliului Director, evidențiind proiectele derulate, parteneriatele consolidate și inițiativele care au contribuit la promovarea domeniului energetic. În continuare, au fost prezentate execuția bugetului de venituri și cheltuieli și raportul cenzorului privind verificarea evidenței financiar-contabile, documente care au confirmat utilizarea responsabilă și transparentă a resurselor organizației.

Privind spre viitor, Adunarea Generală a aprobat planul de activitate și bugetul pentru anul 2026, documente care conturează principalele priorități strategice, inclusiv dezvoltarea proiectelor profesionale, creșterea vizibilității organizației și consolidarea colaborărilor instituționale. De asemenea, au fost validate actualizarea componenței Consiliului Director și alegerea cenzorului pentru anul 2026, decizii care contribuie la continuitatea și stabilitatea conducerii organizației.

Un moment important al întâlnirii a fost dedicat actualizării Statutului CNR-CME, în vederea alinierii la bune practici de guvernanță și integritate. Modificările adoptate introduc clarificări privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească oficialii și membrii Consiliului Director al CNR-CME, pe baza standardelor de etică. Totodată, a fost introdus conceptul de reprezentant în teritoriu, cu rol în promovarea misiunii și valorilor asociației, sprijinirea organizării de evenimente regionale și dezvoltarea relației cu membrii din întreaga țară.

În final, Adunarea Generală a celebrat performanța și implicarea profesională prin aprobarea acordării Titlului de Membru Onorific precum și prin acordarea Brevetului și Distincției Medalia CNR-CME unor personalități cu contribuții remarcabile la afirmarea energeticii românești si care s-au implicat activ in activitatea asociației. Aceste momente au subliniat importanța comunității profesionale și a recunoașterii meritelor individuale în dezvoltarea sectorului.

Prin deciziile adoptate și prin dialogul constructiv care a caracterizat întreaga reuniune, Adunarea Generală a reconfirmat rolul CNR-CME ca platformă de colaborare și expertiză în domeniul energetic, reafirmând angajamentul organizației pentru transparență, profesionalism și dezvoltare durabilă.

***
Asociația Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) cuprinde cea mai mare rețea națională de specialiști din domeniul energiei și este principala organizație din domeniul energiei din România, membru fondator al Consiliului Mondial al Energiei, din anul 1924. CNR-CME este o organizație profesională, apolitică, neguvernamentală, fără scop lucrativ sau patrimonial și concentrează interesele diferitelor instituții și organizații din România interesate în problemele energiei și ale relației acesteia cu economia și cu mediul înconjurător, ale specialiștilor și ale societății civile.

Afisari: 81

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.