Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Cluj-Napoca, 1 aprilie 2026
UBB - parte dintr-un consorțiu european într-un proiect de educație media coordonat de Finlanda
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță participarea sa, în calitate de partener, prin Departamentul de Jurnalism și Media digitală a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, în consorțiul european al proiectului JEMILE - Journalism Education Enhancing Media and Information Literacy in Europe / Implicarea școlilor de jurnalism în dezvoltarea educației media și informaționale în Europa.
Proiectul reunește patru universități și două ONG-uri din Finlanda, Spania, România, Letonia și Ucraina și va fi implementat cu sprijinul Reporters without Borders (RSF), European Journalism Training Association (EJTA), International Press Institute (IPI), Forum for European Journalism Students (FEJS), Mohyla School of Journalism (Ucraina), Latvian Platform for Development Cooperation (LAPAS) și Finnish National Audiovisual Institute (KAVI).
Inițiativa urmărește să plaseze educația media și informațională în centrul educației și practicii jurnalistice, contribuind astfel la consolidarea încrederii în știri, în jurnalismul de calitate și în democrație, în contextul în care dezinformarea este recunoscută drept un risc global major și o amenințare la adresa valorilor democratice.
Programul, ce se va derula în următorii doi ani, este coordonat de Haaga-Helia University of Applied Sciences din Helsinki, Finlanda, țara care de peste un deceniu ocupă primul loc la nivel mondial în educație media.
Prin activitățile programului, printre care mese rotunde cu experți, programe de formare și workshopuri pentru elevi, studenți și cadre didactice din mediul universitar și preuniversitar, seminarii de cercetare științifică, competiții studențești de producție media și de proiecte inovatoare de educație media și informațională, se urmărește creșterea nivelului de competențe și de implicare a cadrelor didactice și a studenților la jurnalism din universitățile din Europa în promovarea educației media și informaționale (MIL) în rândul societății.
De asemenea, proiectul își propune să încurajeze participarea civică și democratică și prin responsabilizarea tinerilor studenți jurnaliști. Aceștia vor participa la diseminarea de cunoștințe și practici de educație media și informațională prin implicarea în evenimente educaționale informale și colaborative în comunitate, iar ca viitori jurnaliști vor deveni și formatori de educație media.
- Implicare multisectorială: proiectul își propune să reunească în acest demers o rețea vastă de parteneri și de experți - cadre didactice și cercetători, jurnaliști profesioniști, autorități publice, ONG-uri media, reprezentanți ai societății civile, alături de elevi și studenți.
- Modelul 'Train the Trainers': programul se bazează pe instruirea cadrelor didactice, care devin astfel facilitatori de expertiză pentru elevi și studenți, cea ce asigură sustenabilitate pe termen lung.
- Activități în teren: alături de evenimentele organizate în universități și liceele din mediul urban, echipele proiectului se vor deplasa și în comunități din mediul rural, acolo unde accesul la mecanisme de verificare a informațiilor poate fi limitat.
În contextul în care România se află pe locul 31 în Europa în clasamentul Media Literacy Index [care are ca indicatori nivelul de educație, libertatea presei, încrederea în societate și utilizarea instrumentelor digitale prin care cetățenii participă activ în spațiul public și democratic], implicarea UBB în această inițiativă poate contribui la creșterea rezilienței societății la dezinformare prin dezvoltarea competențelor de educație media și informațională, respectiv se încadrează în direcțiile naționale și europene actuale.
Despre JEMILE
Proiectul Journalism Education Enhancing Media and Information Literacy in Europe: Network for Citizen-Centred Engagement (JEMILE) este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizens, Equality, Rights and Values (CERV), Prioritatea 2: combaterea dezinformării, a manipulării informațiilor și a ingerințelor în discursul democratic. Consorțiul este format din patru universități și două ONG-uri de prestigiu din Finlanda, Spania, România (UBB), Letonia și Ucraina. Pe parcursul a doi ani, proiectul va crea o infrastructură europeană de resurse educaționale și rețele de specialiști dedicate promovării unei culturi a informării corecte.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).
Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.
Direcția Comunicare și PR a UBB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.