logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin

În derularea trimestrelor II și III, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin desfășoară controale inopinate în contextul Acțiunii pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în industria alimentară.

Grupul țintă îl constituie agenții economici care desfășoară activități în domeniul cod CAEN 10 - industrie alimentară.

Inspectorii de muncă vor urmări, în principal, creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării normelor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, eliminarea neconformităților identificate prin dispunerea măsurilor obligatorii de remediere împreună cu aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Precizăm că lucrătorii din industria alimentară sunt expuși la diverse riscuri de accidentare și îmbolnăvire la locul de muncă, ca de exemplu:
- risc de lovire, strivire de echipamentele de muncă aflate în mișcare (malaxor, stivuitor, camion);
- risc de lovire prin răsturnarea mărfii greșit depozitată;
- risc de accidentare din cauza incendiilor și exploziilor;
- neasigurarea/nefuncționarea instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în procesul tehnologic;
- manipulări de mase grele și foarte grele care conduc la afectarea sănătății musculo-scheletice;
- risc de accidentare cauzat manevrării greșite a motostivuitoarelor și a căilor de acces fără vizibilitate;
- risc de electrocutare, de accidentare din cauza insuficientei ventilații; etc.

Reamintim faptul că sănătatea și securitatea în muncă trebuie să constituie o maximă prioritate atât pentru angajatori cât și pentru lucrători, iar timpul și resursele financiare investite în sănătate și securitate în muncă ar trebui să fie considerate ca o investiție și nu ca o risipă.

Cheltuielile efectuate pentru prevenție vor fi mult mai mici decât cele necesare pentru plata costurilor medicale, a lucrătorilor înlocuitori, a despăgubirilor sau a amenzilor, în cazul în care se produce un accident la locul de muncă.

INSPECTOR ȘEF PURTÃTOR DE CUVÂNT
IANCU PANDURU Mihaela Aga inspector de muncă

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.