Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
ARESTAT PREVENTIV PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL FÃRÃ PERMIS
La data de 28 martie a.c., ora 13:25, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe o stradă din oraș.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că la volan se afla un tânăr, în vârstă de 23 de ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Menționăm faptul că persoana în cauză a fost depistată la volanul autoturismului în trei situații distincte, într-un interval de o săptămână.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.