logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Instituția Prefectului - Județul Sibiu

Planul de măsuri pentru prevenirea și controlul pestei porcine africane (PPA) în mediul silvatic în județul Sibiu

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) - Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Crețu, în calitatea sa de președinte, a aprobat azi în unanimitate Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru prevenirea și controlul pestei porcine africane (PPA) în mediul silvatic din județul Sibiu.

Necesitatea actualizării acestui plan rezultă din evoluția bolii pestă porcină africană (PPA) la un număr total de 32 fonduri cinegetice, din totalul de 46 fonduri cinegetice existente in județul Sibiu. El este structurat pe patru capitole care vizează măsuri în zona afectată, măsuri aplicate exploataților de porci domestici din zona infectată și din zona tampon, măsuri luate în zonele neafectate de PPA, acțiuni de informare și conștientizare a populației privind PPA.

Responsabili în îndeplinirea măsurilor sunt Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentară Sibiu, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, Serviciul Garda Forestieră Județeană Sibiu, Grupul operațional local de experți (GOLE) format din biologi, vânători, organizații de vânătoare, servicii de protecție a faunei sălbatice și autorități veterinare și constituit prin ordin de prefect, Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, Sistemul de Gospodărire a Apelor, gestionarii fondurilor de vânătoare, Direcția Agricolă Județeană Sibiu, Unitățile Locale de Sprijin (ULS) din județul Sibiu, Instituția Prefectului-Județul Sibiu.

Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA). El se aplică în funcție de evoluția bolii, respectiv se poate modifica în funcție de aspectele epidemiologice identificate pe parcursul implementării măsurilor.

Expert,
Cristina Muntean

Afisari: 39

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.