Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș
La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, în cursul lunii februarie 2026, au fost efectuate 39 de acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă.
Aspectele vizate de către inspectorii de muncă au fost respectarea legislației muncii în vigoare, respectiv identificarea muncii nedeclarate și fără forme legale, respectarea repausului săptămânal, respectarea prevederilor legale privind munca de noapte, transmiterea registrului cu toate elementele din contractul individual de muncă în format electronic, în termenul legal.
S-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru 34 agenți economici din care 5 agenți economici au fost sancționați pentru muncă nedeclarată. În urma controalelor efectuate au fost identificate 9 persoane care prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă, anterior începerii activității și 2 persoane care prestau activitate cu depășirea programului de lucru prevăzut în contractul individual de muncă cu timp parțial.
Cu ocazia acestor verificări inspectorii de muncă au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, din care 30 avertismente și 38 amenzi în cuantum de 438.500 lei și s-au dispus 116 măsuri obligatorii, pentru deficiențele constatate.
Domeniile de activitate ale angajatorilor în care au fost identificate persoane care prestau activitate fără forme legale sunt: comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate; întreținerea și repararea autovehiculelor; agenții imobiliare; activități ale altor organizații n.c.a.
La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, în cursul lunii februarie 2026, a fost efectuat un număr de 21 acțiuni de control în domeniul securității și sănătății în muncă.
Aspectele vizate de către inspectorii de muncă au fost respectarea legislației securității și sănătății în muncă. Cu ocazia acestor verificări inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, dintre care 11 amenzi în valoare de 48.000 lei și 8 avertismente.
Principalele deficiențe constatate au fost: lipsă examen medical, lipsă instruire în domeniul SSM, lipsă instrucțiuni proprii, necomunicare eveniment,lipsă autorizare ISCIR, lipsă evaluarea riscurilor, căile de acces blocate, lipsă instruire plan propriu, nerespectarea măsurilor stabilite în planul de prevenire și protecție.
În cursul lunii februarie au fost comunicate 32 evenimente în care au fost implicați lucrători, dintre care 2 evenimente soldate cu deces.
Inspector șef
Gliga Alin Vasile
Inspector șef adj. RM
Man Eva
Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.