logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Administrația Prezidențială

Primirea de către Președintele României, Nicușor Dan, a Președintelui Curții de Conturi Europene, Troy Murphy

Președintele României, Nicușor Dan, l-a primit marți, 31 martie 2026, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Curții de Conturi Europene, Tony Murphy, aflat într-o vizită oficială în țara noastră.

Discuțiile au vizat angajamentul ambelor părți de a întări mecanismele de supraveghere și de a asigura o gestionare eficientă și corectă a fondurilor europene, în beneficiul cetățenilor. Această întâlnire a reprezentat un pas important în reafirmarea valorilor comune și a obiectivelor strategice, cu accent pe necesitatea unei colaborări continue pentru a putea răspunde provocărilor actuale.

Președintele Nicușor Dan a subliniat faptul că România acordă o importanță deosebită rolului instrumentelor solide de audit în consolidarea transparenței și a încrederii publice în gestionarea resurselor europene. Totodată, a arătat că, în actualul context geopolitic, reziliența include și forța instituțională, responsabilitatea și capacitatea de a servi interesul public prin utilizarea fondurilor europene.

Președintele României și-a exprimat aprecierea pentru activitatea Curții de Conturi Europene, referindu-se inclusiv la rapoartele detaliate și bine documentate elaborate de această instituție cu privire la viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii. Cu această ocazie, Președintele Nicușor Dan a pledat pentru adoptarea unui buget european ambițios care să reflecte prioritățile actuale și viitoare ale Uniunii, punând accent pe coeziune, competitivitate și capacitatea de adaptare în fața noilor provocări.

La rândul său, Președintele Curții de Conturi Europene a evidențiat faptul că instituția pe care o reprezintă este privită ca un pilon esențial al arhitecturii de încredere a Uniunii Europene, dar și importanța unei cooperări strânse cu instituțiile naționale de audit, pentru a consolida protecția intereselor financiare ale Uniunii și calitatea guvernanței publice.

Afisari: 100

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.