Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Mai multe resurse financiare pentru persoanele vulnerabile: Senatul adoptă inițiativa legislativă USR ce lasă mai mulți bani ONG-urilor ce oferă servicii sociale
ONG-urile care oferă servicii pentru persoane vulnerabile - vârstnici, copii, persoane cu dizabilități - vor avea acces la resurse financiare mai mari, potrivit propunerii legislative a parlamentarelor USR Ruxandra Cibu Deaconu și Oana Murariu, adoptată azi de Senat, cu o largă majoritate.
Inițiativa corectează Codul Fiscal și elimină impozitarea contribuțiilor plătite de persoanele vulnerabile - în calitate de beneficiari ai serviciilor de asistență socială - și aduce coerență cadrului legislativ din domeniul serviciilor sociale. În timp ce unele acte normative referitoare la asistența socială stabilesc clar că aceste sume fac parte din mecanismul de finanțare a serviciilor sociale și sunt destinate exclusiv acoperirii costurilor necesare furnizării lor, Codul Fiscal consideră contribuțiile beneficiarilor ca fiind venituri impozabile, ceea ce reduce simțitor cuantumul acestora.
'Nu vorbim despre profit și nu vorbim despre afaceri, ci despre contribuții pentru îngrijire, hrană și tratament. Și, totuși, aceste sume au ajuns să fie impozitate nu pentru că a existat o decizie clară în acest sens, ci pentru că există o ruptură între legea asistenței sociale și Codul fiscal, o ruptură care, în practică, s-a transformat în decizii de impunere și presiune pe ONG-uri care deja funcționează la limită. Pentru ei este această lege și, de fapt, pentru oamenii de care au grijă', a transmis senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu, membră a comisiei pentru sănătate din Senat.
Astfel, sumele plătite de persoanele cu dizabilități, vârstnici aflați în îngrijire, copii din centre de zi și alte categorii eligibile, sub formă de contribuții pentru furnizarea de servicii sociale, de hrană, de terapii, de care depinde starea lor de sănătate, vor fi folosite integral în beneficiul lor.
'Beneficiarii finali ai acestei propuneri legislative sunt vârstnicii, persoanele cu dizabilități, copiii din centre de zi și alte categorii de persoane vulnerabile care accesează servicii sociale. Ei ar beneficia de o calitate mai bună a acestor servicii și, prin aceasta, de o creștere a calității vieții. Îmi doresc ca inițiativa să fie adoptată cât mai repede și în Camera Deputaților, pentru ca acest sprijin să înceapă să producă efecte chiar de lunile următoare', a declarat și Oana Murariu, inițiatoare a proiectului și membră a comisiei juridice din Camera Deputaților.
Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa trece acum la Camera Deputaților, care este for decizional.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.