Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin ordonanța din data de 29.03.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul R.G.F., în vârstă de 19 ani din jud. Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) și alin. (4) Cod penal rap. la art. 193 alin. (2) Cod penal și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, în data de 28.03.2026, organele de poliție din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi A1 Deva-Nădlac au fost sesizate cu privire la producerea unui eveniment rutier pe autostrada A1, pe sensul de mers Nădlac-Arad. Cu ocazia deplasării unui echipaj de poliție la fața locului, a fost identificat un autoturism marca Skoda, condus de către inculpat, care intrase în coliziune cu partea din spate a unui alt mijloc de transport.
Pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului rutier, s-a impus testarea inculpatului pentru consumul de alcool și de substanțe psihoactive.
Cu ocazia conducerii sale la Spitalul Județean de Urgență Arad, de către persoana vătămată-agent de poliție în cadrul Biroului de Poliție Autostrăzi A1 Deva-Nădlac, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei și a prezenței substanțelor psihoactive în sânge, inculpatul, în scopul de a se sustrage acțiunii organelor de poliție, a exercitat acte de violență fizică împotriva agentului de poliție prin îmbrâncirea acestuia, încercarea de imobilizare prin prinderea de gât, încercarea de a-i sustrage arma din dotare cu urmarea deteriorării tocului portarmă, prin încercarea de a-i sustrage cătușele și spray-ul iritant lacrimogen și prin deteriorarea articolelor vestimentare, ca urmare a agresiunii fizice, persoana vătămată suferind leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
De asemenea, s-a reținut că, în urma acțiunilor de violență exercitate, în public, împotriva persoanei vătămate, inculpatul a tulburat ordinea și liniștea publică.
Ca urmare a cercetărilor efectuate, prin ordonanța procurorului din data de 28.03.2026, s-a dispus reținerea inculpatul pentru o durată de 24 ore, iar, în data de 29.03.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.