Comunicat de presă - Deputat Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD)
A treia dezbatere cu tema Protejarea minorilor în mediul online
Marți, 24 martie, domnul deputat Alexandru-Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, a organizat cea de-a treia dezbatere privind Protejarea minorilor în mediul online.
După primele două runde de discuții, care au vizat discuții cu reprezentanții organizațiilor de părinți, elevi și studenți, organizațiilor non-guvernamentale din domeniul educației și al protecției copilului, specialiști în psihologie, cea de-a treia dezbatere a avut în prim plan reprezentanții instituțiilor publice cu responsabilități în domeniu, alături de cei ai companiilor de profil prezente în România.
Dezbaterea a început cu o scurtă prezentare a concluziilor primelor două întâlniri - nevoia de verificare reală a vârstei copiilor în online, necesitatea educației digitale destinată tinerilor, părinților și cadrelor didactice, importanța blocării algoritmilor adictivi, reglementare, mai degrabă decât interzicere.
'La momentul actual există mai multe inițiative legislative aflate în dezbatere parlamentară pe această temă, care nu sunt corelate sau pe deplin aplicabile. Tocmai de aceea, acest demers își dorește să răspundă la întrebarea: care ar fi soluția cea mai bună pentru crearea unui mediu online mai sigur?', a declarat Alexandru-Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.
Participanții au prezentat punctele de vedere și recomandările instituțiilor pe care le reprezintă. Doamna Luciana Antoci, consilier de stat în Guvernul României, a invocat Raportul OMS în care România se găsește pe primul loc ca ore petrecute de copiii între 11-15 în mediul online. Reprezentanții Ministerul Educației și Cercetării au pledat pentru formarea continuă a profesorilor în domeniul digital, pentru un curriculum care să sprijine elevii și să combată efectele expunerii copiilor la conținut dăunător și pe o colaborare strânsă între școală și societate, astfel încât copiii să dezvolte 'anticorpi' la conținutul nociv din online.
De asemenea, la dezbatere au luat cuvântul vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, domnul Valentin Jucan, care a anunțat că se lucrează la o strategie națională pentru protecția minorilor în media, reprezentanții ANCOM, ai Ministerului Sănătății, ai Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, dar și ai companiilor de profil din România, precum Microsoft.
La finalul discuțiilor, domnul deputat Alexandru-Mihai Ghigiu a declarat: 'Îmi doresc ca la încheierea dezbaterilor să avem o serie de propuneri concrete, pe care să le discutăm într-un format extins, cu toți actorii care au fost prezenți și implicați în acest demers. Îi invităm în continuare pe toți cei interesați să ne transmită punctele de vedere pe această temă la adresa de email alexandru.ghigiu@cdep.ro'.
30 martie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.