logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Societatea Română de Cardiologie

27 martie, Ziua Mondială a Aderenței

Medicii cardiologi atrag atenția că tratamentul pentru hipertensiune nu se întrerupe atunci când 'te simți bine'

Cu ocazia Zilei Mondiale a Aderenței, Societatea Română de Cardiologie marchează importanța respectării tratamentului prescris în bolile cardiovasculare, cu accent pe hipertensiunea arterială. Mesajul central al acestei zile este clar: măsurarea regulată a tensiunii și respectarea tratamentului salvează vieți.

Ce înseamnă aderența și de ce este esențială în hipertensiune

Aderența la tratament reprezintă măsura în care pacientul urmează corect recomandările medicale - administrarea medicației, monitorizarea valorilor tensionale și controalele periodice. În cazul hipertensiunii arteriale, aderența este crucială, deoarece boala este adesea asimptomatică, dar poate duce în timp la complicații severe, precum infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă sau boală renală cronică.

În România, hipertensiunea afectează 58% dintre adulții cu vârste între 30 și 79 de ani, conform celor mai recente date publicate de Organizația Mondiala a Sănătății, însă mulți pacienți nu reușesc să își mențină valorile tensiunii în limitele recomandate, rata de control fiind în jur de 33%. Un motiv important este faptul că tratamentul nu este urmat constant, așa cum a fost stabilit împreună cu medicul.

Atunci când tratamentul nu este urmat corect, valorile tensiunii rămân crescute, iar riscul de infarct, accident vascular cerebral sau alte complicații grave crește, inclusiv riscul de spitalizare. În schimb, respectarea tratamentului reduce aceste riscuri și poate preveni o mare parte dintre evenimentele cardiovasculare.

'În practica noastră vedem frecvent pacienți care își întrerup tratamentul atunci când se simt bine sau după o singură valoare normală a tensiunii arteriale. În realitate, tocmai continuitatea este cea care protejează în timp.

Hipertensiunea nu doare, dar complicațiile ei pot fi severe. De aceea, măsurarea regulată a tensiunii și respectarea tratamentului prescris nu sunt opționale, ci esențiale pentru prevenirea infarctului, accidentului vascular cerebral și a altor complicații cardiovasculare. Aderența la tratament înseamnă protecție pe termen lung pentru sănătatea inimii.' - Prof. Univ. Dr. Elisabeta Bădilă, Vicepreședinte al Societății Române de Cardiologie

Societatea Română de Cardiologie reamintește că un gest simplu - măsurarea periodică a tensiunii arteriale și respectarea tratamentului - poate face diferența între controlul bolii și apariția unor complicații cu impact major asupra vieții pacientului.

***

Hipertensiunea nu doare, dar se gestionează corect atunci când înțelegi ce ai de făcut și continui, zi de zi. Prof. Univ. Dr. Elisabeta Bădilă ne dezvăluie 5 aspecte care pot face diferența pentru sănătatea pacientului cu hipertensiune arterială.

1. Ce rol au obiceiurile zilnice în controlul tensiunii arteriale?

2. De ce este important să iei tratamentul chiar dacă te simți bine?

3. Ce înseamnă, de fapt, să fii aderent la tratament?

4. Ce faci dacă nu înțelegi sau ai dubii legate de tratament?

5. Care este cea mai frecventă greșeală pe care o fac pacienții cu hipertensiune?

***

Campania de informare asupra hipertensiunii arteriale 'Mergi și măsoară-ți tensiunea arterială! #PentruCăAșaSpunEu!' dezvoltată de către Societatea Română de Cardiologie este un program diferit de comunicare, o abordare nouă în conștientizarea bolii, bazat în primul rând pe creșterea de comunități de oameni atenți la sănătatea lor și a celor dragi. Campania mizează pe legăturile profunde de familie prin care tinerii sunt invitați să vorbească cu părinții lor despre riscurile acestei afecțiuni, să îi încurajeze să meargă la medic și să își măsoare tensiunea arterială. În copilărie, cei mari le spuneau mereu ce să facă, pentru binele lor. Acum este rândul celor tineri să facă la fel pentru părinți. Vorbind într-o notă relaxată despre viața de zi cu zi și desfășurându-se înprincipal în mediul online, campania le amintește tuturor importanța măsurării tensiunii arteriale.

www.PentruCăAșaSpunEu.ro

Campania Mergi și masoară-ți tensiunea arterială! #PentruCăAșaSpunEu! este dezvoltată cu sprijinul Servier România.

Afisari: 117

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.