Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
'Cupa Liceelor' la fotbal debutează în aprilie, la Ploiești!
Primăria Municipiului Ploiești, Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Asociația Glimpse of Meaning Ploiești anunță organizarea competiției 'Cupa Liceelor' la fotbal.
Evenimentul va avea loc în zilele de 1 și 2 aprilie a.c., începând cu ora 10.00, pe terenurile din Parcul Municipal Vest.
'Cupa Liceelor' la fotbal reunește 8 echipe ale unităților de învățământ din municipiul Ploiești, care vor concura pentru câștigarea marelui trofeu.
Premiile pentru primele trei echipe clasate vor fi oferite de către CSM Ploiești și sponsorii evenimentului: AFI Ploiești și Crazy Bubble Ploiești.
În urma tragerii la sorți, efectuată de reprezentanții Asociației Glimpse of Meaning Ploiești, cele 8 echipe participante au fost repartizate în două grupe:
- Grupa A - Liceul Tehnologic 'Anghel Saligny', Liceul Tehnologic de Servicii 'Sf. Apostol Andrei', Liceul Tehnologic 'Toma Socolescu' și Liceul Tehnologic '1 Mai';
- Grupa B - Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii 'Victor Slăvescu', Colegiul Economic 'Virgil Madgearu', Colegiul Național 'Alexandru Ioan Cuza' și Colegiul Național 'Mihai Viteazul'.
Regulamentul pentru desfășurarea competiției:
- Echipe formate din 5 + 1;
- 2 grupe a câte 4 echipe, urmând să se joace pe sistemul 'fiecare cu fiecare';
- Se califică în semifinale primele două echipe din fiecare grupă;
- Meciuri în grupe: 2 reprize x 10 minute (miercuri, 1 aprilie);
- Meciuri faze finale: 2 reprize x 15 minute (joi, 2 aprilie).
Vă așteptăm să susțineți echipele participante și să vă bucurați de spectacolul sportiv!
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.