Ordonanța nr. 11/2025, cum se construiește un sistem fiscal paralel, în afara regulilor egale

Guvernul transmite pe bandă rulantă către Parlament ordonanțe ambalate convenabil sub pretextul unor obligații externe sau al unor așa-zise cerințe venite din zona OCDE.

Ordonanța nr. 11/2025 este prezentată în aceeași logică, ca o condiție pentru aderarea României. În realitate, dincolo de acest pretext, textul nu corectează sistemul fiscal, ci construiește un mecanism paralel, accesibil doar celor care au resursele să îl utilizeze.

Pentru restul contribuabililor, nu apare nicio îmbunătățire, doar mai multă incertitudine și o creștere a puterii discreționare a administrației fiscale.

Mecanismele introduse, acordul de preț în avans și procedura amiabilă, sunt prezentate drept instrumente necesare în fiscalitatea internațională. În practică, însă, ele sunt utilizabile aproape exclusiv de multinaționale și de companii mari, cu departamente specializate și bugete consistente pentru consultanță fiscală. Un IMM din Vaslui, Botoșani sau Olt nu va avea niciodată acces real la astfel de proceduri, nu are resursele, nu are structura și nu are, în fapt, nicio șansă.

Se creează astfel, fără echivoc, un sistem fiscal cu două viteze, o categorie restrânsă de contribuabili beneficiază de instrumente de negociere și optimizare, în timp ce restul sunt excluși, dar obligați să suporte consecințele. În paralel, ANAF acumulează o putere excesivă, devenind simultan parte în procedură, autoritate de negociere, emitent al deciziei și instituția care aplică rezultatul. Fără un control extern real, nu mai vorbim despre o procedură fiscală echilibrată, ci despre un mecanism în care arbitrariul este, practic, consacrat.

Mai grav, contribuabilul care intră în procedura amiabilă este forțat să renunțe la dreptul de a se adresa instanței. Aceasta nu este o opțiune liberă, ci o condiționare inacceptabilă, un veritabil șantaj procedural, în care accesul la o soluție este cumpărat prin renunțarea la un drept fundamental.

Rezultatele arbitrajului pot fi impuse fără acordul contribuabilului, efectele pot depăși limitele prescripției, iar inspecțiile fiscale pot fi suspendate pe termen nedefinit cât timp o cerere APA este în analiză, fără ca ANAF să fie obligată de un termen clar de soluționare.

În același timp, legea este golită de substanță, procedurile reale, criteriile și condițiile sunt lăsate la nivelul unor ordine administrative ale ANAF și ale ministrului finanțelor. Parlamentul votează forma, iar administrația decide fondul, o inversare periculoasă a rolurilor într-un stat de drept.

Inclusiv Consiliul Legislativ semnalează probleme serioase de tehnică legislativă, text incoerent, supradimensionat, cu trimiteri greșite sau incomplete. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților cu 230 de voturi pentru, susținut de o majoritate largă.

Rămâne o întrebare esențială, cine își asumă un act normativ care consolidează puterea administrației fiscale și restrânge, simultan, drepturile contribuabililor? Aderarea la OCDE nu poate fi folosită ca pretext pentru astfel de derapaje. O lege care tratează diferit contribuabilii nu este o reformă, este un privilegiu mascat în conformare europeană.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui