logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - TPBI

Reorganizări ale traseelor metropolitane: nouă linii modificate, trei suspendate, iar alte cinci linii vor fi preluate de STV SA de la STB SA

Începând de sâmbătă, 28.03.2026, o parte a rețelei de transport metropolitan din Regiunea București - Ilfov va fi reorganizată, nouă linii urmând să fie modificate, iar trei suspendate. Totodată, cinci linii vor fi operate de Serviciul Transport Voluntari - STV SA, fiind preluate de la Societatea de Transport București - STB SA.

Astfel, de sâmbătă, 28 martie, vor intra în vigoare următoarele modificări:
- Liniile 418, 419, 420 și 465 vor avea capătul la CFR Progresul, în loc de Piața Eroii Revoluției.
- Liniile 421 și 424 vor avea capătul la Depoul Alexandria, în loc de Ghencea.
- Liniile 438 și 475 vor avea capătul la stația de metrou 'Tudor Arghezi', în loc de Piața Sudului.
- Linia 472 va fi prelungită, urmând să funcționeze între M Nicolae Teclu și Căldăraru.
- Liniile 406, 460 și 461 vor fi suspendate.
- Liniile 426, 464, 465, 447 și 447B vor fi operate de Serviciul Transport Voluntari - STV SA, în loc de Societatea de Transport București - STB SA, ca până acum.

Ca urmare a acestor măsuri, călătorii vor beneficia de o frecvență mai bună a autobuzelor și vor avea legături cu transportul de mare capacitate, cum ar fi tramvaiul sau metroul.

La capătul CFR Progresul vor putea fi accesate tramvaiele liniilor 7 (cu un interval de succedare de aproximativ 6-10 minute) și 25 (cu un interval de succedare de aproximativ 5-8 minute).

La capătul Depoul Alexandria, călătorii se pot transborda în tramvaiele liniei 32, care au un interval de succedare de aproximativ 4-6 minute.

La capătul M Tudor Arghezi, există legătura cu Magistrala 2 de metrou, ale cărei trenuri au un interval de succedare de aproximativ 3-8 minute.

Mai multe informații despre programele de circulație pot fi aflate pe platforma maps.mo-bi.ro, pe aplicația gratuită InfoTB sau pe site-urile operatorilor de transport: stb.ro și stvsa.ro.

Afisari: 110

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.