Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
MANDATE PUSE ÎN APLICARE DE CÃTRE POLIȚIȘTII DIN VASLUI
În cadrul activităților operative desfășurate zilele trecute, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în aplicare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.
*
La data de 24 martie 2026, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au căutat și depistat în comuna Văleni, județul Vaslui, un bărbat în vârstă 26 de ani din aceeași localitate.
Pe numele acestuia, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea pe o perioadă de 5 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de 'furt calificat', 'conducerea unui vehicul fără permis' și 'punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat', fapte săvârșite în anul 2023.
Cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, persoana sus-menționată a fost escortată la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.
**
La data de 25 martie 2026, polițiștii Biroului de Ordine Publică Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au depistat în municipiul Vaslui, un bărbat în vârstă 25 de ani din municipiul Piatra Neamț, județul Neamț.
Pe numele acestuia, Tribunalul Neamț a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea pe o perioadă de 3 ani și 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de 'trafic de droguri de mare risc, în formă continuată' și 'deținerea fără drept de droguri de mare risc'.
Persoana sus-menționată a fost escortată la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.