Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
BULETIN DE PRESÃ
Doi bărbați condamnați a închisoare, încarcerați de polițiști în penitenciar pentru ispășirea pedepselor
La data de 25 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Unul dintre acestea a fost emis de către Judecătoria Beclean, pe numele unui bărbat de 56 de ani, din Josenii Bârgăului, condamnat la pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
Cel de-al doilea mandat a fost emis de Judecătoria Bistrița, pe numele unui bărbat de 50 de ani din Livezile, condamnat la pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol.
Cei doi condamnați au fost escortați și încarcerați de polițiști în penitenciarul Bistrița pentru ispășirea pedepselor.
Autovehicul cu numere false, depistat în trafic de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița
La data de 25 martie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, un tânăr care conducea un autoturism cu numere false.
Autoturismul în cauză a fost observat de polițiști pe Drumul Județean 173, în Teacă, acesta fiind oprit pentru verificări. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani din Fărăgău, județul Mureș.
În urma verificărilor efectuate cu privire la autovehicul, polițiștii au constatat faptul că avea aplicate plăcuțe cu numere false de înmatriculare peste numerele reale ale autoturismului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals și continuă cercetările.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.