logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Declarație de presă - Deputat Mihai-Adrian Țiu (S.O.S România)

România are nevoie de ordine, credință și respect pentru cetățean

În fiecare an, la data de 25 martie, marcăm o zi cu o profundă încărcătură spirituală și națională. Sărbătorim Buna Vestire, o zi care simbolizează speranța, adevărul și începuturile binecuvântate, dar și Ziua Poliției Române, instituție fundamentală pentru siguranța fiecărui cetățean.

Astăzi marcăm una dintre cele mai însemnate sărbători ale creștinătății: Buna Vestire, reprezentând momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce Fecioarei Maria vestea nașterii Mântuitorului. Este o zi care ne aduce mai aproape de valorile esențiale care ne definesc ca popor: credința, familia și tradițiile.

Această zi ne amintește că marile schimbări în istoria unui popor au început cu adevăr și curaj și au pornit întotdeauna din credință, demnitate și responsabilitate față de națiune. Pentru că nu putem vorbi despre credință fără responsabilitate și nu putem vorbi despre ordine fără respect față de lege și față de oameni.

În același timp, astăzi este Ziua Poliției Române, transmit respectul meu tuturor polițiștilor care își fac datoria cu onoare, adesea în condiții dificile, punându-și chiar și propria viață în pericol. Dar acest respect pe care îl declarăm cu toții astăzi, nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ. Avem nevoie de instituții puternice, respectate și susținute. Și, mai ales, avem nevoie de respect pentru români.

Semnificația acestei zile ne obligă să vorbim despre responsabilitatea celor care conduc, pentru că românii au nevoie de decizii care să aducă stabilitate și încredere în viitor. Din păcate, realitatea de astăzi ne arată un stat care a pierdut din autoritate, o administrație care reacționează târziu și o societate în care nevoile reale ale cetățeanul nu mai reprezintă o prioritate.

Adevărul este că, nu putem cere ordine într-o țară în care instituțiile nu mai prezintă încredere. Nu putem cere respect pentru lege, atunci când legea nu este aplicată egal pentru toți. Siguranța cetățeanului este o obligație a statului, iar românii trebuie să se simtă protejați în propria țară. Trebuie să știe că legea îi apără, nu că îi ignoră. Trebuie să știe că instituțiile statului sunt în slujba lor, nu împotriva lor.

România nu poate continua pe acest drum. Avem nevoie de o schimbare profundă. Avem nevoie de un stat care să își exercite autoritatea cu fermitate, dar și cu responsabilitate. Pentru că o țară fără ordine nu are viitor. O țară fără credință își pierde identitatea. Iar o țară care nu își respectă cetățenii își va pierde cu siguranță direcția.

Buna Vestire nu este doar o sărbătoare a credinței, ci și un simbol al momentelor în care trebuie să avem curajul să schimbăm direcția și să punem binele oamenilor pe primul loc. Astăzi, de Buna Vestire și de Ziua Poliției Române, trebuie să spunem lucrurilor pe nume.

România are nevoie de fapte, nu de promisiuni. România are nevoie de siguranță reală, nu de declarații. România are nevoie de conducători care să își asume responsabilitatea, nu să o evite. Siguranța cetățeanului trebuie să reprezinte o prioritate.

La mulți ani Poliției Române!

La mulți ani tuturor credincioșilor!

Buna Vestire să ne aducă pace și binecuvântare!

Un popor unit nu poate fi învins!

Deputat S.O.S. ROMÂNIA de Olt, Țiu Mihai-Adrian
Deputat al României

25.03.2026

Afisari: 100

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.