Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a hotărât instituirea unor măsuri temporare privind restricționarea traficului rutier și asigurarea siguranței circulației, în contextul lucrărilor aferente proiectului 'Străpungere strada Laboratorului în prelungirea străzii Gh. Gr. Cantacuzino, inclusiv deviere rețele tehnico - edilitare', începând de vineri - 27.03.2026, până joi - 02.04.2026.
Astfel, au fost dispuse următoarele măsuri:
- se va asigura dirijarea circulației cu sprijinul Poliției Locale pe durata lucrărilor;
- se va închide circulația rutieră pe străzile Laboratorului și Poligonului, la 70 m de sensul giratoriu nou creat;
- se vor monta indicatoare rutiere cu semnificația 'Drum fără ieșire' pe străzile Laboratorului și Poligonului, la intersecțiile cu Șoseaua Vestului și Bulevardul Republicii;
- pe str. Laboratorului se menține accesul din str. Gh. Gr. Cantacuzino către drumul înfundat (zona depozitelor de frig), cu următoarea organizare:
- accesul dinspre str. Poligonului va fi restricționat;
- accesul către drumul înfundat se va realiza alternativ, pe noua arteră construită, pe durata lucrărilor.
Aceste măsuri sunt necesare pentru desfășurarea, în condiții de siguranță, a lucrărilor și pentru prevenirea incidentelor rutiere.
Constructorul se va ocupa de semnalizarea corespunzătoare a zonei, conform normativelor în vigoare.
Biroul Rutier al Poliției Municipiului Ploiești și Poliția Locală Ploiești vor urmări respectarea acestei hotărâri și vor asigura închiderea/fluidizarea circulației în zonele de acces care vor fi restricționate.
Vă informăm că toate modificările de circulație, fie ele provizorii sau permanente, sunt actualizate constant în aplicația de navigație WAZE:
- Închideri de străzi;
- Restricții temporare;
- Schimbări de sens.
Pentru a evita blocajele, întârzierile sau neplăcerile din trafic, vă recomandăm să folosiți aplicația WAZE, disponibilă gratuit pe telefonul mobil.
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.