Lege făcută în oglindă, între paralelism penal, discriminare și auto-validare politică

Proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced, dezbătut și votat astăzi în plenul Camerei Deputaților, ridică o întrebare esențială pentru orice legislator responsabil: ce anume votăm, în realitate?

Un text care și-a modificat în mod repetat definițiile, obiectul de reglementare și conceptele centrale pe parcursul întregului traseu legislativ nu mai poate pretinde coerență, stabilitate și previzibilitate. În absența acestor exigențe, actul normativ riscă să devină nu un instrument eficient de protecție, ci o sursă de incertitudine și vulnerabilitate juridică.

În primul rând, ne confruntăm cu un viciu procedural major, generat de suprapunerea rolurilor și de un mecanism de auto-validare politică. Aceiași inițiatori ai proiectului de lege sunt și cei care îl modifică substanțial prin amendamente, 47 în Comisia specială de fond din Senat și 61 în aceeași comisie din Camera Deputaților, pentru ca, ulterior, tot ei să îl valideze în cadrul comisiilor.

În aceste condiții, filtrul parlamentar autentic devine iluzoriu. Comisia raportoare nu mai acționează ca un garant al constituționalității și al coerenței legislative, ci este redusă la rolul unui instrument de confirmare politică. Un asemenea mecanism vulnerabilizează în mod direct principiile statului de drept și afectează echilibrul necesar între funcțiile implicate în procesul legislativ.

În al doilea rând, proiectul creează un paralelism normativ inadmisibil, reglementează deja faptele: omorul (art. 188-189) și violența în familie (art. 199), inclusiv circumstanțele agravante. Dreptul penal clasic este clar, infracțiunea rămâne aceeași, circumstanțele o califică.

Acest proiect nu se limitează la agravante, ci creează o categorie paralelă, 'femicidul', dublând inutil reglementarea existentă și generând confuzie juridică. Judecătorul va fi pus în situația de a alege între mai multe texte aplicabile aceleiași fapte.

În al treilea rând, textul este imprecis și periculos prin formulări vagi. Noțiuni precum 'control', 'dominație', 'din cauza genului' sau 'relație asemănătoare soților' nu au definiții juridice clare. Or, potrivit jurisprudenței constante, legea penală trebuie să fie clară, precisă și previzibilă. Prin aceste formulări, se încalcă direct art. 1 alin. (5) din Constituție privind legalitatea și previzibilitatea legii.

Astfel, proiectul introduce o diferențiere constituțional problematică, se creează o protecție penală distinctă pe criteriu de gen. Întrebarea este legitimă: de ce aceeași faptă, omorul, este sancționată diferit în funcție de sexul victimei? Aceasta contravine art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Jurisprudența CCR este constantă, tratamentul juridic diferențiat între persoane aflate în situații comparabile, fără justificare obiectivă și rezonabilă, este discriminare.

În altă ordine de idei, legea este incoerentă intern. Obiectul reglementării a fost modificat pe parcurs, sancționarea dispare din declarația legii, dar apare în conținut. Definițiile au fost rescrise succesiv, inclusiv pe elemente esențiale. Aceasta nu este evoluție legislativă, ci dovada unui proiect nepregătit tehnic.

Deci, aplicarea practică devine imposibil de gestionat. Introducerea unor concepte precum 'femicid indirect', care include sinuciderea, ridică probleme grave de probă și cauzalitate. Legea nu mai oferă reguli, ci deschide calea interpretării arbitrare și practicii neunitare.

Astfel, se diminuează rolul instanței, prin predefinirea circumstanțelor și majorarea automată a pedepselor, se reduce marja de apreciere a judecătorului în individualizarea sancțiunii. Dreptul penal nu funcționează pe automatism, ci pe analiză judiciară.

Proiectul legislativ nu rezolvă problema reală, în expunerea de motive se recunoaște că problema este aplicarea legii existente, nu lipsa reglementării. Nu poți corecta o deficiență de aplicare printr-o lege mai neclară.

Deci, acest proiect votat astăzi în Camera decizională, dublează inutil legislația existentă, introduce concepte vagi și neconstituționale, creează discriminare, afectează rolul instanței și transformă procesul legislativ într-un mecanism de auto-validare politică.

Un proiect semnat de sute de parlamentari ar trebui să fie un model de rigoare. În realitate, avem un exemplu de incoerență legislativă.
În dreptul penal, claritatea nu este un detaliu tehnic, ci o condiție esențială de fond. O lege neclară nu oferă o protecție sporită, dimpotrivă, generează incertitudine juridică, deschide calea abuzurilor și conduce la o practică neunitară. Exact aceste efecte se vor produce în aplicare după publicare, odată cu adoptarea și legiferarea de către Camera Deputaților.

Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui
București, 25 martie 2026