logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Fabian Radu (deputat AUR): 'Blasfemie și erezie din bani publici la Muzeul Național de Artă Contemporană'

Deputatul AUR, Fabian Radu, condamnă în termeni duri ilustrația afișată de Muzeul Național de Artă Contemporană, care reprezintă o insultă inacceptabilă la adresa creștinilor și a culturii din România.

'În cadrul Muzeului Național de Artă Contemporană puteți vedea pe perete, considerat a fi artă, falusuri în formă de cruce, cu paleta de culori a curcubeului pictată pe fundal și cu inscripția 'INTRI', blasfemie fiind, bineînțeles, de la 'INRI', Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor.

Este o ofensă și o batjocură totală la adresa creștinilor, nu doar a ortodocșilor, să poți găsi într-o clădire a culturii, în Muzeul Național de Artă Contemporană, o asemenea 'pictură'. Așa ceva nu poate fi considerat artă, ci este un derapaj grav și o exprimare a unei psihoze sexuale care nu poate fi privită cu altă conotație. Nu mai vorbim despre faptul că muzeul se află chiar în incinta Parlamentului României, vis-a-vis de Catedrala Mântuirii Neamului, pentru că asemenea manifestații pseudo-artistice nu ar trebui să fie permise nicăieri.

Voi adresa o întrebare către directorul muzeului pentru a afla cum este posibil ca o instituție de cultură să permită o asemenea blasfemie din bani publici. Vorbim despre un muzeu de stat, finanțat din bani publici, care afișează astfel de erezii drept 'opere de artă'', a declarat deputatul AUR, Fabian Radu.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 219

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.