Comunicat de presă - Teatrul de Păpuși 'Puck'
Ziua Mondială a Teatrului la Teatrul de Păpuși 'Puck'
Artiștii Teatrului de Păpuși 'Puck' din Cluj-Napoca vor marca în curând Ziua Mondială a Teatrului cu un spectacol nominalizat la Premiile UNITER - 'Dracula. Despre cum am devenit monstru'.
Teatrul de Păpuși 'Puck' va prezenta joi, 26 martie, de la ora 17, spectacolul nonverbal 'Dracula.
Despre cum am devenit un monstru', având ca teme diversitatea și integrarea. Reprezentația va marca, astfel, Ziua Mondială a Teatrului.
Spectacolul este o reinterpretare captivantă și educativă cu păpuși, pornind de la diverse reprezentări ale personajului Dracula, adaptată special pentru copii și familii, cu un accent dramaturgic pe temele diversității și integrării.
Producția rescrie povestea lui Dracula, explorând modul în care frica de 'celălalt', prejudecățile și neînțelegerile pot duce la conflict, iar empatia, înțelegerea și acceptarea pot încuraja integrarea și coeziunea comunității.
Concept, regie și scenografie: Dimitros Stamou și Demy Papada (Merlin Puppet Theatre, Berlin).
În distribuție: Andreea Bolovan, Robert Trifan.
Producția se adresează familiilor și copiilor cu vârsta de peste 7 ani.
Proiect realizat cu sprijinul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca și al Goethe-Institut România.
Spectacolul 'Dracula. Despre cum am devenit monstru' a fost nominalizat în cadrul Premiilor UNITER din acest an, la secțiunea Cel mai bun spectacol de teatru de animație/ teatru pentru copii.
Bilete: https://www.entertix.ro/bilete/36478/dracula-despre-cum-am-devenit-monstru-26-martie-2026-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Biletele se pot achiziționa și de la casieria din foaierul teatrului, în limita locurilor disponibile, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.
Spectacol interactiv la grădiniță
De asemenea, secția maghiară a instituției pregătește vineri, 27 martie, cu aceeași ocazie, spectacolul interactiv 'Mi a csoda?'/'Ce e miracolul?', programat de la orele 9.30 și 10.30, la Grădinița Reformată cu program prelungit 'Între Lacuri'.
Despre Teatrul de Păpuși 'Puck'
Teatrul de Păpuși 'Puck' a fost înființat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secția română, cât și la cea maghiară, precum și importante premii și nominalizări.
Repertoriul actual al Teatrului de Păpuși 'Puck' este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituția clujeană este gazda Festivalului Internațional 'Puck', unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal 'WonderPuck', un eveniment dedicat întregii familii.
Teatrul de Păpuși PUCK
www.teatrulpuck.ro
www.facebook.com/teatrulpuck
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.