Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
TREI BÃRBAȚI AU FOST PRINȘI DE POLIȚIȘTI, DUPÃ O URMÃRIRE ÎN TRAFIC
La data de 24 martie 2026, în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vederea depistării unui autoturism de culoare albă, al cărui număr de înmatriculare nu era cunoscut, având o inscripție aplicată pe luneta din spate.
Video - https://youtu.be/ewFwPs6u87k
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au identificat autoturismul în trafic, pe Drumul Expres Pitești-Craiova, pe sensul de deplasare către Autostrada A1.
Aceștia au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.
În timpul urmăririi, șoferul a mărit viteza, iar la kilometrul 98, în zona localității Cireșu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu trei autoturisme parcate în apropierea bretelei de ieșire de pe autostradă.
Ulterior impactului, ocupanții ar fi abandonat autoturismul și ar fi încercat să fugă pe un teren viran. Polițiștii au executat trei focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, reușind imobilizarea și încătușarea celor trei persoane.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că cei trei bărbați au vârste între 19 și 32 de ani și sunt din București.
De asemenea, s-a constatat faptul că bărbatul care conducea autoturismul nu deține permis de conducere.
În interiorul autoturismului a fost descoperită o armă albă de tip sabie și o sumă importantă de bani, în lei și valută, dar și plăcuțele de înmatriculare atribuite unui alt autoturism.
Cercetările sunt continuate în colaborare cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.