Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Georgiana Teodorescu (europarlamentar AUR/ECR): 'Comisia Europeană trebuie să vină cu măsuri concrete pentru a impulsiona energia nucleară în mixul energetic european'
Europarlamentarul AUR/ECR Georgiana Teodorescu atrage atenția că Bruxellesul ignoră, în continuare, importanța energiei nucleare în mixul energetic european și nu face eforturile necesare pentru a asigura respectarea principiului neutralității tehnologice. Europarlamentara AUR a interpelat Comisia Europeană, alături de alți colegi de la mai multe grupuri politice din Parlamentul European, semnalând mai multe breșe în al optulea proiect de program nuclear cu caracter informativ (PINC).
'În primul rând, Comisia ne-a răspuns după aproape cinci luni și ne-a scris câteva paragrafe în care se poziționează mai degrabă pasiv față de energia nucleară. Deși fiecare stat membru își alege singur configurația mixului național, ne așteptam ca executivul european să vină cu o atitudine pro-activă și să plaseze energia nucleară pe picior de egalitate cu celelalte tehnologii energetice curate. Ne confruntăm cu a doua criză energetică în ultimii patru ani. Și de data aceasta, odată cu creșterea galopantă a prețurilor la gaz și țiței, contemplăm perspective mult prea îndepărtate legate de rolul esențial al electricității ieftine pe piața energetică.'
Georgiana Teodorescu a subliniat importanța finanțărilor în energia nucleară și pledează pentru măsuri concrete cât mai curând posibil.
'Să luăm exemplul reactoarelor modulare mici pe care România le construiește la Doicești. Dacă acum ar veni Comisia cu propuneri concrete de facilitare a finanțărilor publice și private ale proiectelor din domeniul energiei nucleare, poate perspectiva găsirii miliardelor necesare nu ar mai fi sumbră.
România are alte investiții prioritare în domeniu cum ar fi retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă și pregătirea Unităților 3 și 4. Cu proiectul Doicești, am deveni lideri europeni în industria nucleară. Dar avem nevoie de aproximativ 14 miliarde de euro pentru a duce toate aceste proiecte la bun sfârșit.
Fără a trece cu vederea peste nenumăratele stângăcii ale autorităților de la București, vrem de la Comisia von der Leyen:
- măsuri concrete care să faciliteze extinderea capacităților nucleare, de care este nevoie pentru a atinge obiectivele europene de producție;
- plasarea energiei nucleare pe picior de egalitate cu alte tehnologii energetice curate;
- propuneri concrete privind facilitarea accesului proiectelor din domeniul energiei nucleare la finanțare publică și privată.'
Energia nucleară generează aproximativ 25% din electricitatea Uniunii Europene și asigură 900.000 de locuri de muncă. La sfârșitul anului 2024, erau 101 reactoare nucleare în funcțiune în 12 state membre, între care și România la Cernavodă.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.