Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
Rezultate obținute de către jandarmii tulceni pe timpul misiunilor executate în acest sfârșit de săptămână
19 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 lei au fost aplicate de jandarmii tulceni în acest sfârșit de săptămână.
În principal, toate misiunile executate au avut un caracter preponderent preventiv, dar au fost constatate și unele fapte de încălcare a prevederilor legale în vigoare. Astfel, au fost constatate 19 sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 12 amenzi în valoare de peste 4.000 lei și 7 avertismente scrise.
7 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 avertismente au fost aplicate pentru pescuitul recreativ de către persoane care nu dețin sau nu au asupra lor permisul de pescuit, sau elementele de identificare, în format letric sau electronic și încălcarea condițiilor de pescuit recreativ prevăzute în permis.
10 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru următoarele fapte: adresarea de injurii în spațiul public, consum de alcool în spațiul public, provocarea la scandal în locuri publice și lăsarea în libertate a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri.
2 sancțiuni contravenționale, dintre care 1 avertisment scris, au fost aplicate pentru trecerea animalelor domestice prin fondul forestier, fără aprobare legală.
De asemenea, jandarmii tulceni au constatat în mod independent două fapte de natură penală (furtul și lovirea sau alte violențe) și au acordat sprijin la constatarea unei infracțiuni (amenințarea) pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.