Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
BULETIN INFORMATIV
Aproximativ 650 de litri de băuturi alcoolice de contrabandă descoperiți într-un autocar
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au descoperit, în urma unei acțiuni, aproximativ 650 de litri de băuturi alcoolice ascunse în colete și bagaje, într-un autocar cu destinația Italia.
În data de 19 martie a.c., pentru valorificarea unei informații deținute la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, polițiști de frontieră din cadrul structurii au organizat și desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei și a evaziunii fiscale în zona de responsabilitate.
În cadrul acțiunii desfășurate, în jurul orei 05.30, au identificat și au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un ansamblu rutier format dintr-un autocar și o remorcă, cursă ocazională cu destinația Italia, condus de un cetățean român, în vârstă de 44 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, disimulate în coletele și bagajele transportate, diverse recipiente, conținând cantitatea totală de 645 litri de băuturi alcoolice (spirtoase și vinuri) de proveniență Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, mijlocul de transport a fost condus în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, unde a fost luată măsura reținerii tuturor bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 9.450 de lei și sancționarea contravențională a șoferului cu amendă în valoare de 15.000 de lei.
Necunoașterea legii nu înlătură răspunderea penală
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui cetățean român care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.
În data de 20 martie a.c., în jurul orei 00.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un cetățean român, în vârstă de 52 de ani, care conducea un autoturism, cu număr de înmatriculare specific Germaniei.
La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru vehicul, colegii noștri au constatat că acesta are atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate limitată doar pe teritoriul Germaniei.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că nu are drept de circulație pe drumurile publice din România cu vehiculul în cauză.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui: Comisar de poliție MIRICÃ IRINA
Depistat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni au depistat pe timpul unei misiuni specifice, un bărbat conducând un autoturism, deși avea acest drept suspendat.
În data de 20 martie a.c., în jurul orei 02.35, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni - ITPF Iași aflați pe raza localității Gorban, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, domiciliat pe raza județului Galați.
Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași: Comisar-șef de politie LAZÃR DENIS
Alcool ascuns și nedeclarat descoperit în PTF Oancea
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu lucrătorii vamali au descoperit în bagajele personale ale unui cetățean român, ascunsă și nedeclarată, o cantitate însemnată de alcool.
În data de 20 martie a.c., în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 38 de ani, în calitate de pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra bagajelor personale, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, cantitatea de 84 litri de alcool (cognac și vin) cu timbru de acciză Republica Moldova.
Bărbatul a declarat că produsele îi aparțin și că erau destinate consumului propriu.
Conform prevederilor legale, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar bunurile accizabile, în valoare totală de 6.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galați
Subcomisar de poliție RADU GEORGE
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.