Comunicat de presă - Primăria comunei Bujoreni
Aducem noi fonduri europene în comuna Bujoreni.
Am semnat în data de 9 martie 2026 contractul de finanțare pentru proiectul 'Împreună pentru Copii: Șanse Egale la Educație și Dezvoltare' (cod SMIS 342840), finanțat prin Programul Educație și Ocupare și gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Un proiect important pentru copiii și familiile din comunitatea noastră.
Valoarea totală este de peste 3 milioane de lei, din care 98% reprezintă finanțare nerambursabilă. Este un proiect care ne permite să investim concret în educație, fără a pune presiune pe bugetul local.
În următoarele 18 luni, vom derula activități dedicate celor 201 de elevi țintă: ore remediale la limba română și matematică, consiliere psihologică, activități educative și recreative (film, modelaj, spectacole precum 'Eroul din tine', cluburi de lectură, dans și excursii).
Vom avea totodată și programe pentru părinți: parenting, informare și conștientizare (pe teme de sănătate și educație) pentru minimum 250 de părinți, în scopul consolidării relației familie-școală. Ne concentrăm în special pe prevenirea abandonului școlar și pe sprijinirea copiilor din medii vulnerabile.
În același timp, investim în oameni: cadre didactice și mentori din comunitate vor beneficia de formare. Vom include în acest proiect 25 de cadre didactice și 10 mentori comunitari.
Îmbunătățirea bazei materiale prin achiziția de echipamente și materiale educaționale este un alt aspect important. Proiectul finanțează achiziția de materiale didactice, pachete de igienă pentru elevi, kit-uri de olărit, costume tradiționale și alte echipamente care rămân în comunitate.
Acest proiect înseamnă mai mult decât finanțare. Înseamnă șanse reale pentru copii, sprijin pentru familiile din Bujoreni și o direcție clară pentru dezvoltarea comunei.
Continuăm să muncim pentru a atrage cât mai multe fonduri europene, pentru că acestea sunt esențiale în îmbunătățirea calității vieții în Bujoreni.
Gheorghe GÎNGU,
Primarul comunei BUJORENI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.