Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea
20.000 țigarete, depistate ascunse în portbagajul unui autoturism
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Diosig au descoperit 20.000 de țigarete ascunse în portbagajul unui autoturism condus de un cetățean român.
În data de 18.03.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Diosig au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. Cu această ocazie, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român în vârstă de 39 de ani.
În urma controlului fizic al mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe pachete de țigări, în portbagajul autoturismului, ascunse sub haine, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.
Persoana și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare, unde s-a stabilit că în autovehicul se aflau 20.000 de țigarete, în valoare peste 28.500 de lei.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Doi cetățeni depistați fără drept de a conduce
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în trafic doi bărbați - un cetățean român și unul polonez - care nu aveau dreptul legal de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestor acțiuni, au fost oprite pentru control două autoturisme, înmatriculate în Polonia și România, conduse de un cetățean polonez în vârstă de 40 de ani, respectiv un român de 43 de ani.
Cu ocazia controlului, pe lângă documentele de călătorie, persoanelor li s-a solicitat și permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, colegii noștri au constatat că dreptul de a conduce al șoferilor figura ca fiind suspendat. În acest sens, ambilor șoferi le-a fost întreruptă călătoria și, totodată, au fost conduși la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.