logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași

BULETIN INFORMATIV

Țigări de contrabandă, cu destinația Italia, oprite în Albița

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit la controlul de frontieră, țigări de proveniență Republica Moldova, ascunse într-un colet. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul sancționat contravențional.

În data de 18 martie a.c., în jurul orei 20.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autocar, cursă ocazională cu destinația Italia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un colet aflat în cala autocarului, 2.600 de țigarete (130 de pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare de 2.400 de lei și sancționarea contravențională a șoferului de autocar cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Autoturism în valoare de 200.000 de lei, furat din Austria, reținut la Albița

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria.

În ziua de 18 martie a.c, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 50 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Italia.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru a fi confiscat, semnalare introdusă de autoritățile din Austria.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unei cunoștințe, cetățean italian, a preluat autoturismul dintr-o parcare aflată în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Albița pentru a-l transporta în R. Moldova la reparații. Acesta a menționat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de 200.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Medicamente transportate ilicit, în scopul comercializării, oprite la intrarea în țară

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit mai multe cutii de medicamente ce urmau a fi introduse ilicit în țară în scopul comercializării lor.

În ziua de 18 martie a.c, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, pasageră într-un autoturism, o femeie, cetățean român, în vârstă de 35 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunsă în bagajele personale ale femeii, nedeclarată, cantitatea de 130 cutii cu medicamente (diferite substanțe - vitamine, antioxidanți).

Cu privire la cele constatate, femeia a declarat că le-a achiziționat în scopul comercializării lor în România.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor descoperite și sancționarea contravențională a femeii cu amendă în valoare de 8.000 de lei.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui: Comisar de poliție MIRICÃ IRINA

Moldovean depistat cu permis de conducere nerecunoscut pe teritoriul României

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere american, fără a deține și un permis de conducere internațional.

În data de 18 martie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, conducând un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un cetățean moldovean, în vârstă de 28 ani.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de călătorie tânărul a prezentat și un permis de conducere similar celor emise de către autoritățile din SUA.

Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a stabilit că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere internațional, iar cel prezentat la control, în lipsa celui internațional, nu îi acordă dreptul să conducă pe teritoriul României.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Reamintim tuturor participanților la trafic, pentru a evita situații similare: Conform art. 83 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, titularii permiselor de conducere naționale valabile, eliberate de autoritățile:
1. statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere;
2. statelor membre ale Uniunii Europene;
3. statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto.

Prin urmare, pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere național eliberat de autoritățile unui stat care nu este membru al Convenției asupra circulației rutiere (https://treaties.un.org/pages/ViewDetailsIII.aspx?src=TREATY&mtdsg_no=XI-B-19&chapter=11&Temp=mtdsg3&clang=_enși/sau https://treaties.un.org/pages/ViewDetailsV.aspx?src=TREATY&mtdsg_no=XI-B-1&chapter=11&Temp=mtdsg5&clang=_en ) și nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede și permis de conducere internațional.

Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași: Comisar-șef de politie LAZÃR DENIS

Permis de conducere fals primit de la angajator
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean asupra căruia au descoperit, la controlul de frontieră, un permis de conducere, ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 18 martie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț-ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, un bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Ucraina, în vârstă de 34 de ani, în calitate de conducător al unui autovehicul înmatriculat în Ucraina.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, în portofelul bărbatului, printre carduri bancare, polițiștii de frontieră au descoperit încă un permis de conducere, similar celor eliberate de autoritățile din Slovacia, cu datele de identificare ale acestuia.

În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că permisul descoperit nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul în Slovacia, cu mai mult timp în urmă, prin intermediul angajatorului, fiind convins că documentul este autentic.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Asigurare falsă prezentată drept autentică la controlul de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare ce s-a dovedit a fi falsă.

În data de 18 martie a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cu dublă cetățenie română și R Moldova, în vârstă de 26 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Franța.

Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră o poliță de asigurare similară celor emise de autoritățile franceze. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat asigurarea de la o firmă specializată din Franța, fără a avea cunoștință că este falsă.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Microbuze pline cu coniac fără documente, oprite în trafic de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor microbuze, ascunse și nedeclarate, țigarete și 85 de sticle cu alcool, pentru care conducătorii nu au putut prezenta documente de proveniență.

În data de 18 martie a.c., polițiști de frontieră botoșăneni, aflați în misiune pe raza localităților de frontieră Rădăuți Prut și Mihăileni, județul Botoșani, au oprit pentru verificare două microbuze înmatriculate în R. Moldova, conduse de doi bărbați, cetățeni din R. Moldova, în vârstă de 43, respectiv 46 de ani.

În urma controalelor efectuate asupra mijloacelor de transport, polițiștii de frontieră au descoperit țigarete și 85 de sticle de coniac, diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova, pentru care aceștia nu dețineau documente de proveniență.

Conform prevederilor legale, bunurile, în valoare totală de aproximativ 3.575 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbații au fost sancționați contravențional.

Purtător de cuvânt STPF Botoșani
Comisar șef de poliție RÃCNEA MINODORA

Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA

Afisari: 147

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.