Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERSOANÃ CERCETATÃ PENTRU INTRODUCEREA ÎN ȚARÃ, FÃRÃ DREPT, DE DROGURI DE RISC ȘI TRAFIC DE DROGURI DE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 37 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, în luna martie 2026, aceasta ar fi procurat din Spania și ar fi introdus în România, fără drept, prin intermediul unei firme de curierat, un colet, conținând 1,8 kilograme de canabis.
La data de 18 martie 2026, persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Galați, imediat după ce ar fi preluat pachetul conținând substanța interzisă, destinată comercializării.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.
Astăzi, 19 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.