Comunicat de presă - Asociația Ars Monumentum Natura
Lansăm 'Focus on Active Ageing': un nou proiect Erasmus+ în comunitatea sibiană
Asociația 'Ars Monumentum Natura' (AMN) a semnat contractul de implementare a proiectului 'Focus on Active Ageing' (2025-2-RO01-KA122-ADU-000379091), finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 1 - mobilități în domeniul educației adulților.
Proiectul se va derula între 1 aprilie și 30 septembrie 2026. Acesta pornește de la o nevoie locală, reală, identificată în perioada premergătoare depunerii candidaturii. Adulții, în special cei de peste 50 de ani, au nevoie de spații și proiecte prin care să rămână activi, să învețe lucruri noi și să se conecteze cu persoane de vârste diferite. Într-o zonă marcată de îmbătrânirea populației și de accesul limitat la educație continuă, mai ales în mediul rural sau urban mic, ne-am propus să creăm oportunități concrete, adaptate la viața de zi cu zi a persoanelor care urmează să se retragă din activitatea profesională.
În prima etapă, trei membri ai echipei AMN vor participa la un curs de formare de șapte zile în Danemarca. Acolo se vor familiariza cu metode practice privind îmbătrânirea activă, adaptarea la lumea digitală curentă și educația ecologică pentru seniori, pe care societatea daneză le aplică cu succes de mai mult timp.
Danemarca este unul dintre liderii europeni în abordarea îmbătrânirii active, bazându-se pe un model social care combină responsabilitatea individuală cu suportul colectiv. Există programe active de reconversie profesională pentru angajații de peste 50 de ani, angajatorii sunt încurajați prin stimulente fiscale să păstreze angajații seniori iar conceptul de 'flexicurity' permite tranziții line între locuri de muncă la orice vârstă.
Experiența din Danemarca va sta la baza dezvoltării a trei module pilot, gândite special pentru adulții 50+, care vor fi livrate ulterior în Sibiu și în zonele limitrofe:
- ateliere de storytelling digital, în care participanții își vor transforma amintirile și experiențele în povești scrise sau audio;
- activități de grădinărit comunitar, prin care vom redescoperi legătura cu natura și vom aplica practici ecologice simple;
- sesiuni practice despre menținerea unui stil de viață activ, echilibrat și sănătos, după 50 de ani.
Modulele vor fi testate gratuit alături de cel puțin 50 de participanți din județ și vor include întâlniri între generații. Credem că schimbul de experiență între tineri și seniori poate deveni un motor al coeziunii sociale, iar proiectul își propune să îl încurajeze în mod deosebit.
Prin 'Focus on Active Ageing', asociația își va consolida capacitatea de a oferi contexte educaționale destinate adulților și va iniția o discuție utilă, deschisă tuturor, pe tema 'Cum ne pregătim să ne retragem din activitatea profesională?'.
Odată cu alinierea la prioritățile programului Erasmus+: incluziune și diversitate, tranziție verde, digitalizare și participare civică activă, asociația își propune să susțină ideea că îmbătrânirea nu este o povară socială, ci o resursă de experiență.
La finalul implementării proiectului, ne așteptăm ca echipa AMN să fie mai bine pregătită să răspundă acestui tip specific de nevoi locale. Prin colecția de povești de viață, spuse chiar de participanți, și prezentate în cadrul unor evenimente în Sibiu și în împrejurimi, vă invităm să rămâneți în contact cu proiectul nostru și cu rezultatele sale.
Finanțarea este asigurată de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+. Conținutul acestui material reflectă exclusiv poziția beneficiarului.
Uniunea Europeană, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) și asociația beneficiară a finanțării sunt exonerate de orice utilizare lipsită de bună-credință a datelor din prezentul material.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.